Decizia aliantei de a institui patru functii de vicepresedinti ai parlamentului denota faptul ca in interiorul acesteia exista neintelegeri.

Declaratia a fost facuta de comunistul Marc Tkaciuk. La randul lor liderii aliantei isi justifica hotararea, desi dupa alegerile din aprilie acestia au criticat dur comunistii pentru instituirea unei functii de prim-vicepresedinte in legislativ. Parlamentul avea pana la alegerile din 5 aprilie, un presedinte al legislativului si doi vicepresedinti. Ulterior, comunistii, care atunci detineau majoritatea simpla, au modificat organigrama parlamentului, introducand o noua functie "“ cea de prim vicepresedinte al parlamentului. In aceasta functie comunistii l-au desemnat pe Vladimir Turcanu, iar liderii opozitiei de atunci, au criticat dur aceasta decizie. Iata ca, dupa cateva luni, cei care erau nemultumiti atunci, au decis sa mai instituie cateva functii. Comunistii au criticat majoritatea ca, in timp de criza, vor exista cheltuieli suplimentare pentru cei doi vicepresedinti care au aparut. Comunistii spun ca instituirea a doua functii de vicepresedinti denota faptul ca alianta nu este solida. O functie de vicepresedinte ii revine Partidului Comunistilor, insa aceasta formatiune nu a decis inca daca o va accepta.