Dupa ce au fost acuzati de PLDM ca au facut alianta cu liberalii si impart terenuri si spatii in centrul capitalei, astazi comunistii din Consiliul Municipal Chisinau au venit cu justificari. Ei au sustinut o conferinta de presa in care au respins toate acuzatiile si spun ca liberalii si comunistii sunt prea diferiti ca sa fie impreuna, insa uneori punctele lor de vedere coincid. Anterior insa un membru PCRM a declarat ca a fost o intelegere de conjunctura.
Boris GOLOVIN, PRESEDINTE FRACTIUNEA PCRM: "Nu poate fi vorba despre in principiu de nici un fel de intelegere ale comunistilor cu liberalii. Suntem prea diferiti. Uneori punctele noastre coincid."
Asa si-au motivat astazi comunistii deciziile votate impreuna cu liberalii la ultima sedinta a Consiliului Municipal. Atunci fractiunea PCRM a obtinut in centrul Chisinaului un sediu pentru asociatia diabeticilor, cu o suprafata de 100 de metri patrati, unde presedinte este liderul fractiunii PCRM.
Boris GOLOVIN, PRESEDINTE FRACTIUNEA PCRM: "Asociatiile obstesti au prioritate pentru a obtine aceste sedii"
In schimb, un consiler PL ar fi privatizat un teren de 9 hectare la pret simbolic, scria anterior un portal apropiat liberal-democratilor. In replica, un membru al fractiunii PCRM a recunoscut ca a fost o intelegere.
Victor GURAU, MEMBRU FRACTIUNE PCRM: "Uneori se face o intelegere nu politica. ci de conjunctura"
Comunistii spun ca Sedinta Consiliului Municipal din 26 septembrie nu a avut loc pentru ca PLDM ar face presiuni asupra PL-ului.
Boris GOLOVIN, PRESEDINTE FRACTIUNEA PCRM: "Pierd parghiile de realizare a propriilor interese"
Liberalii dar si liberal-democratii nu au comentat declaratiile. Sedinta din 26 septembrie a fost amanata din lipsa de cvorum.


