Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, reținut săptămâna trecută, va fi adus silit la următoarea ședință de judecată din dosarul în care este învinuit de îmbogățire ilicită. Se întâmplă după ce acesta, alături de avocatul său, au lipsit de la ședința de astăzi.
Elena CAZACOV, PROCURORUL DE CAZ: ”Pe motivul neprezentării avocatului, acuzarea a considerat că este un temei nemotivat pentru că ședința de azi a fost prestabilită cu acordul acestuia. Acuzarea a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare care a fost admisă de instanță și totodată acuzarea a solicitat un avocat din oficiu. Totodată, acuzarea a solicitat aducerea silită a inculpatului din penitenciar.”
Fostul deputat PD, Constantin Țuțu, a fost reținut pe 2 octombrie la punctul de trecere Vulcănești, pe sensul de intrare în țară dinspre Ucraina. Potrivit poliției, acesta s-ar fi prezentat benevol la frontieră, unde, prin intermediul unor persoane, ar fi încercat să convingă angajații vamali să-i permită accesul în Republica Moldova fără controale.
Mai exact, potrivit PCCOCS, acesta ar fi promis suma de 14 mii de lei, pentru a fi lăsat să treacă hotarul. Încercarea a eșuat, iar Țuțu a fost reținut și plasat în izolator.
Pe 4 octombrie acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Pe numele său a fost deschis un nou dosar penal pentru trecerea ilegală a frontierei. Poliția susține că, în ultima perioadă, Țuțu s-ar fi aflat în stânga Nistrului, iar după ce a aflat că este vizat într-un alt dosar penal pentru acest fapt, ar fi traversat din nou ilegal frontiera cu Ucraina, cel mai probabil cu acte false. Țuțu se declară nevinovat.
Constantin Țuțu fusese reținut la sfârșitul lunii iulie, în Atena, alături de Vlad Plahotniuc. Ulterior, el a fost eliberat din penitenciar, însă instanța din Grecia i-a interzis să părăsească teritoriul țării.
Pe 16 septembrie, în dosarul privind îmbogățirea ilicită, procurorii au cerut arest preventiv și anunțarea în căutare. Instanța a admis doar solicitarea de a fi dat în urmărire. În aceeași perioadă, Țuțu a fost fotografiat în stânga Nistrului.