Vlad Filat si Nicolae Vicol ar putea fi actionati in judecata pentru blocarea conturilor a doua companii din autonomia gagauza. Anuntul a fost facut de catre presedintele Adunarii Populare din regiune, care a vorbit in numele fiului sau, proprietar al companiilor. Dmitrii Constantinov il acuza pe Filat de depasirea atributiiilor de serviciu. La randul sau, premierul spune ca nu-l cunoaste pe Constantinov.
Presedintele Adunarii Populare din autonomia gagauza sustine ca in aceasta discutie dintre Vlad Filat si seful Fiscului, Nicolae Vicol, este vorba despre una dintre companiile vinicole care apartin fiului sau. Dimitri Constantinov afirma ca Inspectoratul Fiscal a efectuat controale ilegale la companiile acestuia si ca la comanda premierului conturile bancare au fost blocate de doua ori.
Solicitat de Pro TV, Inspectoratul Fiscal a anuntat ca va oferi maine informatii referitoare la acest caz. Dmitrii Constantinov considera ca blocarea conturilor a fost efectuata la comanda premierului Vlad Filat, care a vrut astfel sa il constranga politic.
Dimitrii Constantinov a declarat ca fiul sau va depune plangere la Procuratura si va cere ca premierul si seful fiscului sa fie trasi la raspundere pentru depasirea atributiilor. Desi premierul a participat in octombrie la sedinta de constituire a Adunarii Parlamentare a Gaguziei si a stat in apropiere de Dimitri Constantinov, Filat spune ca nu il cunoaste si ca nu a ascultat interceptarile.
Dmitri Constantinov este considerat un prosper om de afaceri din Gagauzia si in aceasta toamna a devenit presedinte al Adunarii Populare fiind propus de Miscarea "Gagauzia Noua", condusa de primarul din Comrat. Recent aceasta miscare politica a aderat la Partidul Democrat.


