Credibilitatea Republicii Moldova este in pericol. Este mesajul transmis de doi inalti oficiali europeni premierului Ion Chicu intr-o scrisoare in care isi exprima ingrijorarea in legatura cu faptul ca nu se fac progrese in dosarul furtului miliardului si ca nimeni nu a fost tras la raspundere pana acum. Procuratura Generala este determinata sa investigheze frauda bancara, iar Guvernul nu va admite nicio imixtiune in proces, a raspuns executivul.
„Vrem sa exprimam o ingrijorare importanta cu privire la evolutiile recente care pun in pericol o serie de rezultate ale reformelor si stabilitatii sectorului bancar din Republica Moldova, realizate in ultimii ani, in special in urma fraudei bancare din 2014", se arata in scrisoarea expediata prim-ministrului Ion Chicu de catre doi oficiali europeni, publicata de portalul cotidianul.md. Oficialii din cadrul Comisiei Europene solicita autoritatilor de la Chisinau sa se asigure ca interesele investitorilor care au contribuit la transparentizarea sectorului bancar sunt protejate si ca angajamentele fata de partenerii internationali si statul de drept sunt respectate.
„Credibilitatea Republicii Moldova este acum in pericol. Serviciile judiciare si de urmarire penala independente si impartiale sunt indispensabile pentru urmarirea penala si condamnarea persoanelor responsabile de frauda bancara", se mai arata in scrisoare. De asemenea, inaltii oficiali au tinut sa reitereze ca principiile independentei si impartialitatii justitiei stau la baza Acordului de asociere dintre UE si Moldova. Responsabilii de la Guvern dau asigurari ca ...
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
„Am informat si asigurat partenerii europeni ca interesele legale ale tuturor investitorilor in Republica Moldova vor fi protejate de stat, inclusiv si ale celor, care au cumparat bancile moldovenesti.”
Totodata, executivul sustine ca nu va tolera incercarile unor „actori locali” de a bloca investigarea fraudei bancare.
„Procuratura Generala este determinata sa investigheze frauda bancara, iar Guvernul sustine aceste eforturi si nu va admite nicio imixtiune in acest proces.”

