Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere la Chișinău cu viceministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Sigitas Mitkus, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile Republicii Moldova pe agenda europeană și parcursul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Potrivit viceprim-ministrei, discuțiile s-au axat pe evoluțiile recente din procesul de integrare europeană, precum și pe modalitățile prin care Republica Moldova poate valorifica experiența Lituaniei în negocierile de aderare la UE.
„Am analizat împreună situația la zi pe agenda europeană și prioritățile pentru următoarea perioadă. Am discutat și despre cum putem învăța și prelua, în continuare, din experiența și bunele practici ale Lituaniei în procesul de negocieri pentru aderarea la UE”, a declarat Cristina Gherasimov.
Oficiala a exprimat recunoștință autorităților de la Vilnius pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, subliniind importanța expertizei și cooperării oferite de Lituania în procesul de apropiere de Uniunea Europeană.
„Am mulțumit autorităților lituaniene pentru expertiză, cooperare și angajamentul de a fi alături de Republica Moldova în drumul său spre Uniunea Europeană”, a mai spus viceprim-ministra.
Lituania se numără printre statele care susțin activ parcursul european al Republicii Moldova, oferind asistență și expertiză în procesul de implementare a reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.
La 15 iunie, Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, în cadrul celei de-a doua Conferințe interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată la Luxemburg. Evenimentul a fost marcat de participarea delegației conduse de prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Deschiderea negocierilor pe Clusterul „Valori fundamentale”
Săptămâna trecută, într-un comunicat comun, președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Antonio Costa și Ursula von der Leyen, au precizat că deschiderea oficială a discuțiilor din clusterul VALORI FUNDAMENTALE va avea loc pe 15 iunie, adică astăzi, la Conferința Interguvernamentală de la Luxemburg. Acest pachet cuprinde 5 capitole esențiale, este vorba de drepturile omului, justiție, achiziții publice, statistică și control financiar.
Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022. 3 luni mai târziu, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024, iar până în prezent au purtat discuții tehnice cu Comisia Europeană pe toate cele șase clustere de negociere care cuprind 35 de capitole. Actuala conducere a Republicii Moldova și-a propus drept obiectiv semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028.


