Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat astăzi, la Chișinău, Marșul Familiei, eveniment desfășurat tradițional de formațiune cu o zi înainte de Pride Chișinău, care va avea loc mâine în capitală. În discursul său, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că familia și credința reprezintă pilonii de bază ai statului și a acuzat actuala guvernare că ar ataca valorile tradiționale. Solicitați de PRO TV să comenteze acuzațiile, reprezentanții PAS le-au respins și au amintit despre persecuțiile religioase și deportările din perioada sovietică.
Marșul Familiei organizat de PSRM
Participanții, membri și susținători ai PSRM, au venit cu steaguri ale Republicii Moldova, baloane albe și pancarte în susținerea familiei tradiționale. Pe unele dintre acestea erau inscripționate mesaje precum „Există doar soț și soție”, „Va exista familie, va exista și țara”, iar organizatorii au declarat că acțiunea are scopul de a promova familia și valorile creștine.


Acuzațiile lui Dodon la adresa guvernării
„Pe acest pământ, de mai bine de 600 de ani, noi am ținut la familie și la credință, fără acestea nu putem exista. Aceștia sunt doi piloni de bază pe care se ține țara noastră. Uitați-vă ce au făcut Maia Sandu și PAS în ultimii 5 ani care lovesc în biserică și în familia tradițională. De asta trebuie să spunem că Republica Moldova este o țară creștin-ortodoxă și o țară cu familii tradiționale. Să ieșim toți în piață să apărăm aceste valori”, a declarat Igor Dodon.
Liderul socialiștilor a susținut că autoritățile exercită presiuni asupra bisericii și promovează politici care contravin valorilor tradiționale ale societății.
Reacția PAS
Într-o reacție pentru PRO TV, reprezentanții PAS au respins acuzațiile aduse de liderul PSRM, Igor Dodon și au amintit că, în perioada sovietică, numeroase lăcașe de cult au fost închise sau distruse, iar mii de familii au fost deportate.
„Comuniști ca Dodon au distrus în Moldova sute de biserici și au trimis mii de familii în Siberia și nu le-a păsat nici de religie, nici de tradiții. Familia și biserica sunt instituții importante în orice societate. De aceea, în ultimii ani am investit în sprijinirea familiilor, în educație, în servicii sociale și în crearea unor condiții mai bune pentru copii și părinți. În loc să vină cu soluții pentru oameni, unii politicieni încearcă să divizeze societatea prin teme sensibile și declarații populiste. Noi vom continua să lucrăm pentru toate familiile din Republica Moldova și să respectăm drepturile și libertățile fiecărui cetățean”.
Marșul Pride organizat în Republica Moldova
Marșul Pride din Republica Moldova este organizat anual la Chișinău și face parte din evenimentele dedicate promovării drepturilor persoanelor LGBTQ+. Evenimentul este precedat de o serie de activități din cadrul „Săptămânii Pride”, care includ discuții publice, proiecții de film, dezbateri și acțiuni de informare privind egalitatea de drepturi și combaterea discriminării.
În ultimii ani, marșul a fost organizat de Centrul GENDERDOC-M, una dintre principalele organizații care militează pentru drepturile comunității LGBTQ+ în Republica Moldova. Evenimentul se desfășoară sub protecția poliției, în condițiile în care, de-a lungul timpului, au existat reacții controversate și proteste din partea unor grupuri sociale și religioase.
Autoritățile au permis desfășurarea marșului în baza legislației naționale privind libertatea de întrunire, însă organizarea acestuia rămâne un subiect sensibil în spațiul public, generând dezbateri recurente privind drepturile omului, libertatea de exprimare și valorile sociale.
Restricții de circulație duminică în centrul capitalei pe durata marșului Pride Chișinău
În contextul desfășurării marșului Pride Chișinău, programat pentru 21 iunie, în intervalul 12:00–14:00, poliția a anunțat restricții temporare de circulație în centrul capitalei. Este vorba despre strada București, pe segmentul cuprins între străzile Ismail și Serghei Lazo, precum și strada Serghei Lazo, între străzile București și Mihail Kogălniceanu.

