Preturile din ce in ce mai mari ale carburantilor incurajeaza persoanele fara un loc de munca sa se multumeasca cu ajutorul social pentru ca naveta devine tot mai scumpa, scrie Daily Mail.

 

Drumul pana la serviciu si inapoi reduce veniturile unui angajat cu salariul mediu net cu pana la 40%, conform unui studiu realizat de Institutul pentru Politici Economice (IEA), un think-tank britanic. 



Datele IEA releva ca accizele la carburnati din Marea Britanie, de 58 de pennies la litru - cea mai mare taxa din statele dezvoltate - costa contribuabilii din insula peste 33 de miliarde de lire in fiecare an, afectand aproape toate sectoarele economiei.

In mod specific, sustine IEA, costul din ce in ce mai ridicat al unui plin de rezervor descurajeaza somerii sa-si caute un loc de munca. Autorii studiului ofera un exemplu: pentru un tanar de 25 de ani care locuieste pe o chirie modesta, avantajul suplimentar al unui job full-time pe salariul minim fata de asutorul de somaj este de1,75 lire pe ora, valoare care ar aduce un beneficiu suplimentar de 70 de lire pe saptamana.



Cu toate acestea, daca el va alege sa conduca pana la munca, beneficiul sau suplimentar ar scadea cu 20 de lire pe saptamana, la 1,25 lire pe ora. Daca se ia in calcul si timpul pierdut, beneficiul se reduce la 1,10 lire pe ora, cu 40% mai putin din beneficiul total, iar in zonele rurale scenariul este si mai sumbru, cu o reducere de 60% din beneficiul total, conform IEA.