Patru partide ar ajunge în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri legislative. Cele mai multe voturi le-ar acumula PAS. Urmează în top Partidul Socialiștilor, Democrația Acasă și Partidul Nostru. Sunt datele celui mai recent sondaj al Barometrului Opiniei Publice, realizat la comanda Institutul de Politici Publice.
Conform sondajului, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova peste 80 la sută din moldoveni ar merge la vot. Aproape 10 la sută dintre respondenți au menționat că fie că nu merg la vot, fie sunt încă indeciși.
Întrebarea: „Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova, dumneavoastră v-ați duce la vot?”
Sunt sigur că m-aș prezenta – 80,9%
Probabil că m-aș prezenta – 8,4%
Probabil că nu m-aș prezenta – 3,2%
Sunt sigur că nu m-aș prezenta – 6,4%
Nu știu – 1,0%
Nu răspund – 0,2%
În ceea ce privește intenția de vot, cei mai mulți respondenți, 27 la sută, au spus că dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru parlament, ar alege PAS. Socialiștii sunt pe locul doi, cu puțin peste 11 procente, iar Partidul Democrația Acasă ocupă poziția a treia, cu 8,6 la sută. Urmează Partidul Nostru, cu 5,7 procente și comuniștii, cu 4,5 la sută, ceea ce înseamnă că nu mai trec pragul necesar de 5 la sută pentru a accede în legislativ. Celelalte formațiuni, la fel, se plasează sub pragul de trecere. O parte importantă dintre respondenți nu indică însă un partid. 24,2 la sută spun că nu știu cu cine ar vota, iar 4,8 procente nu răspund. Alți 4,9 la sută declară că nu ar vota.
Întrebarea: „Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova, cu ce partid ați intenționa să votați?”
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – 27,0%
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) – 11,2%
Partidul Democrația Acasă (PPDA) - 8,6% Partidul Nostru (PN) – 5,7%
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) – 4,5%
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) – 3,0%
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) – 1,3%
Partidul „Moldova Mare” – 0,9%
Partidul Liga Orașelor și Comunelor (LOC) – 0,5%
Partidul Social Democrat European (PSDE) – 0,5%
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) – 0,4%
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) – 0,4%
Partidul Național Moldovenesc (PNM) - 0,4% Partidul Republican „Inima Moldovei” (PRIM) – 0,4%
Platforma Demnitate și Adevăr (DA) - 0,4% Mișcarea Respect Moldova – 0,2%
Partidul Șor – 0,2%
Partidul Viitorul Moldovei (PVM) - 0,1% Alianța Moldovenii – 0,1%
Un candidat independent – 0,1%
Aș strica buletinul – 0,1%
Un partid nou – 0,3%
Nici unul – 0,2%
Nu aș vota – 4,9%
Nu știu – 24,2%
Nu răspunde – 4,8%
Cercetarea a fost realizată de ATES Research Group, iar analiza datelor a fost efectuată de Institutul de Politici Publice, cu sprijinul financiar al Fundaiei Soros Moldova. Studiul a fost efectuat între 25 august și 11 septembrie, pe un eșantion de 1.116 persoane, fără regiunea transnistreană. Interviurile au fost desfășurate față în față, iar marja maximă de eroare este de plus-minus 2,9 puncte procentuale.

