Site-ul Youtube a fost plasat miercuri, pentru scurt timp, pe lista neagra a paginilor cu continut interzis in Rusia, provocand reactii puternice pe internet, insa autoritatile au dezmintit rapid informatia, evocand o "eroare tehnica", relateaza AFP, citat de Agerpres.

Catre ora locala 16.30 (12.30 GMT), Youtube.com figura ca site ce contine informatii interzise prin lege in registrul federal care reglementeaza activitatea paginilor de internet, a constatat France Presse. 

Se preciza ca site-ul fusese adaugat in registru la cererea Rospotrebnadzor, serviciul federal pentru protectia consumatorilor. 

Reactionand la aceasta informatie, seful serviciului, Ghennadi Oniscenko, a tinut sa precizeze ca era vorba doar de “interzicerea unor anumite pagini, in special videoclipuri cu scene de sinucidere”, si nu a intregului site, potrivit agentiilor ruse. 

Contactat de AFP, Vladimir Pikov, un reprezentant al agentiei ruse pentru supravegherea media Roskomnadzor, care gestioneaza registrul, a evocat la randul sau o “eroare tehnica”. 

In jurul orei locale 17.00 (13.00 GMT), Youtube nu mai figura pe lista neagra. Rusia a inceput in luna noiembrie sa includa site-uri pe lista neagra dupa adoptarea in acest an a unei legi controversate, care are ca obiectiv oficial protejarea minorilor fata de informatii 'periculoase'.

Textul vizeaza pagini de internet care contin materiale pornografice cu caracter pedofil, care promoveaza consumul de droguri sau care incita la suicid.

De asemenea, permite blocarea site-urilor considerate 'extremiste' de catre justitia rusa. Anuntul de miercuri privind plasarea Youtube pe lista neagra a declansat reactii puternice pe internet.

'Curand, vor interzice tot, internet, Twitter, radio, jurnale, carti, muzica si poezie', a scris un internaut pe Twitter.