Paradoxal şi amuzant, iredentiştii români de la AUR, care vor o Românie Mare (“Basarabia e România” scris pe picioare de pod etc) şi-au dat mâna cu iredentiştii moldoveni de la partidul “Moldova Mare” al Victoriei Furtună, bursieră politică pe bani ruseşti a oligarhului fugar Ilan Şor şi persoană inclusă pe lista de sacţiuni a UE, cu conturi bancare blocate la Chişinău, scrie g4media.ro.

Fiind deci pe moment fără acces la subvenţia de la Moscova, doamna Furtună a fost invitată fără taxă de participare la conferinţa MEGA (Make Europe Great Again) organizată luna trecută la Chişinău de AUR, prin intermediul unui consilier al grupului său parlamentar din Senatul României, fost director la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al guvernului. Pe scena MEGA ea s-a întâlnit cu Petrişor Peiu, Dan Dungaciu şi alte lumini cu ochi albaştri ale mişcării suveraniste române; plus George Simion, în efigie vorbitoare pe ecran.

Acuma, nu-i clar ce se va alege de jumătatea noastră de Moldovă, asta de dincoace de Prut, dacă o revendică simultan şi naţionaliştii de Bucureşti, şi micro-imperialiştii de Chişinău. Detaliul nu-i însă un impediment în calea iubirii lor sincere, mai nou. Dealtfel şi cealaltă tabără politică pro-Kremlin, a socialistului Igor Dodon (ruşii folosesc trei-patru vehicule politice simultan în alegerile din septembrie, unele pro-URSS pe faţă, altele pro-europene la derută) umbla frecvent cu harta Moldovei Mari prin conferinţe de presă.

Ca dovadă că Dodon l-a susţinut în alegerile noastre pe George Simion. Cum ar veni, unul din oamenii Rusiei, teoretic statalist moldovean, a recomandat să se voteze cu naţionalistul român care vine cu strategia “să se ducă mai repede Moldova de râpă ca s-o ocupăm noi cu Poliţia din Vaslui” (citat dintr-un alt consilier al lui Simion).

Este exact ce vor şi ruşii, care au promis alocaţie de 3000 dolari pe lună, livrabilă prin Ilan Şor, celor care vin cu cortul în mijlocul Chişinăului şi organizează un maidan anti-Maia Sandu. Strategia lor nu e să câştige unul sau altul, ci să genereze haos şi post-adevăr, adică o atmosferă în care oricine să poată crede orice, deci societatea să pice în genunchi şi să fie preluată de cine trebuie ca o prună coaptă, exact cum fabulează şi consilierii lui Simion.

Ai fi zis că toate astea sunt coincidenţe sau speculaţii dacă n-ar fi ieşit zilele trecute un raport al colegilor de la think tankul WatchDog.MD, care au descoperit online o reţea comună de influenţă şi diversiune acţionând în ambele ţări. Reţeaua face campanie şi pentru Simion, şi pentru Călin Georgescu, dar şi pentru Furtună sau Evghenia Guţul (fostă başkankă a Găgăuziei, condamnată acum două săptămâni la şapte ani de închisoare pentru finanţare politică ilegală, adică bani ruseşti pentru partid), plus Ion Ceban, primarul Chişinăului şi febleţe a PSD (aripa SIE), mai nou interzis în UE ca ameninţare la securitatea României.

Găsiţi raportul integral aici

Colegii moldoveni descriu o operațiune de amploare coordonată de Kremlin pentru a influența alegerile parlamentare din Republica Moldova din 28 septembrie. Rețeaua identificată (910 conturi pe TikTok, Facebook, YouTube, Instagram și Threads) a distribuit mesaje anti-UE, anti-Maia Sandu și pro-Kremlin. Dar a existat şi o serioasă interferență cu politica românească, atât prin mesaje, cât și prin implicarea unor actori politici de la noi. De exemplu rețeaua a promovat narativul că respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către CCR ar fi o dovadă a „fraudării alegerilor” și a „derapajelor antidemocratice”. Politicieni pro-ruși de la Chișinău, inclusiv Igor Dodon, au amplificat aceste mesaje.

Reiese din raport că George Simion a fost la rândul său un beneficiar central al propagandei ruse. Înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale din mai 2025, rețeaua a promovat masiv mesaje de susținere în Republica Moldova. După pierderea alegerilor, s-au difuzat falsul că scrutinul ar fi fost „fraudat cu sprijinul Maiei Sandu și al diasporei moldovenești”. A fost amplificată ura față de Republica Moldova și diaspora ei cu cetățenie română. Vasile Costiuc, liderul Partidului Democrația Acasă (afiliat AUR la Chişinău), a fost distribuit de rețea ca voce critică la adresa UE, a Maiei Sandu și a proceselor democratice, inclusiv în contextul alegerilor din România.

Tot timpul rețeaua a încercat să creeze paralele între România și Moldova, vehiculând ideea că „fraudele electorale” din România vor fi replicate în Chișinău în septembrie, o naraţiune standard a Kremlinului. După eșecul lui Simion, propaganda rusă a alimentat campanii anti-Maia Sandu, încercând să mobilizeze diaspora moldovenească din România împotriva guvernării PAS. Conturi legate de AUR din România au fost integrate în infrastructura de propagandă, redistribuind conținut pro-Furtună și pro-Costiuc, dar și atacuri împotriva României oficiale și a relațiilor dintre București și Chișinău. Ce e de remarcat este că aproape jumătate din cele 910 de elemente din reţea erau conturi inauntentice sau boţi, ceea ce nu poate fi rezultatul întâmplării.

Pe scurt, rețeaua dezinformării ruse a depășit frontierele Republicii Moldova, implicându-se direct în politica României. Prin promovarea continuă a lui Călin Georgescu și George Simion, precum și prin asocierea cu AUR și partide satelit, Moscova a exploatat breșele politice de la București pentru a submina încrederea în procesele democratice românești și pentru a slăbi relația strategică dintre România și Republica Moldova. Rețeaua de 910 conturi documentată în raport e doar un eşantion dintr-o infrastructură mai vastă, capabilă să influențeze simultan procese electorale din ambele state.