Referendumul privind aderarea la UE este constituțional, iar după plebiscit, Constituția va fi modificată. Magistrații de la Înalta Curte au dat aviz pozitiv proiectului de lege elaborat în acest sens de deputații PAS. După această decizie, Parlamentul va aproba proiectul și va stabili data referendumului, care s-ar putea desfășura pe 20 octombrie.

Inițiativa de revizuire a Constituției RM prin referendum, semnată de 46 de deputați din Parlament, este prezentată de subiectul autorizat și în acest sens este conformă cu prevederile articolului 141 alin.1 lit.b din Constituție.”

Așadar, Înalta Curte a avizat pozitiv inițiativa deputaților PAS de modificare a Constituției printr-un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În urma plebiscitului, opțiunea cetățenilor va fi inclusă în legea supremă. De asemenea, integrarea în Uniunea Europeană ar putea fi declarată drept obiectiv strategic al țării.

Domnica MANOLE, PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE:  „Curtea a constatat că inițiativa de revizuire a Constituției nu afectează caracterul suveran, independent și unitar al statului RM, nici statutul de neutralitate permanentă, suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor.”

Avizul Curții vine după ce, săptămâna trecută, deputații PAS au elaborat proiectul de hotărâre privind desfășurarea referendumului republican constituțional, cât și proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova după plebiscit, pe care le-au transmis spre avizare Înaltei Curți. Deputații au formulat și întrebarea care ar urma să fie adresată cetățenilor și anume...

„Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana?”...cetățenii vor trebui să răspundă cu DA sau NU. Propunerea privind inițierea unui referendum privind aderarea la UE a venit din partea președintelui Maia Sandu. Plebiscitul ar urma să aibă loc pe data de 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.