Curtea de Apel Centru a admis cererea Ministerului Justiției și a decis limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah. Deși instanța a dispus restricții pentru o perioadă de 12 luni, acestea se consideră calculate din 25 septembrie 2025, când formațiunea fusese deja suspendată ca măsură asiguratorie. Astfel, restricțiile vor expira pe 25 septembrie 2026.
Totodată, instanța a respins cererea depusă de partid privind anularea măsurii asiguratorii aplicate în septembrie 2025, calificând-o drept neîntemeiată.
Prin aceeași hotărâre, Partidul Republican „Inima Moldovei” a fost obligat să achite 250 de lei taxă de stat și 200 de lei taxă de timbru.
Irina Vlah: „Suspiciunile nu s-au confirmat”
Lidera formațiunii, Irina Vlah, susține că acuzațiile privind finanțarea ilegală a partidului, invocate înaintea alegerilor parlamentare din 2025, nu au fost confirmate.
Potrivit acesteia, Comisia Electorală Centrală a desfășurat un control financiar care a durat opt luni, iar concluziile ar fi arătat că finanțarea partidului a fost legală.
Vlah a amintit că, pe 26 septembrie 2025, cu doar două zile înainte de alegerile parlamentare, candidații Partidului Republican „Inima Moldovei” au fost excluși din cursa electorală, iar activitatea formațiunii a fost suspendată în baza suspiciunilor de finanțare ilegală.
Invocă și avizul Comisiei de la Veneția
În reacția publicată pe Telegram, Irina Vlah a invocat și avizul emis în luna martie de Comisia de la Veneția, potrivit căruia un partid nu ar trebui exclus din alegeri sau să îi fie limitată activitatea doar în baza unor suspiciuni, fără existența unor probe concrete.
Lidera partidului a criticat faptul că, în opinia sa, atât Parlamentul, cât și Curtea Constituțională au ignorat recomandările Comisiei de la Veneția, ceea ce ar lăsa partidele politice vulnerabile în fața unor eventuale abuzuri.
Totodată, Vlah a declarat că formațiunea va continua să își apere drepturile în instanță.
Partidul „Inima Moldovei” a fost scos din cursa electorală
Partidul „Inima Moldovei”, parte a blocului Patriotic, a fost scos din cursa electorală. Așadar, membrii formațiunii, conduse de Irina Vlah, au fost excluși de pe lista blocului, la alegerile parlamentare. Decizia a fost luată la 15 octombrie 2025 de Comisia Electorală Centrală, în baza hotărârii Curții de Apel privind limitarea activității partidului. Irina Vlah a condamnat decizia, numind-o abuzivă.
Totul s-a întâmplat după ce CEC a sesizat ministerul Justiției privind suspiciuni de finanțare ilegală a formațiunii, acuzații pe care Vlah le-a negat. Ulterior, ministerul a solicitat Curții de Apel să limiteze activitatea formațiunii și pe perioada examinării cauzei, până la pronunțarea hotărârii în fond. Partidul Inima Moldovei, condus de Vlah, a făcut parte din blocul Patriotic, alături de PSRM, PCRM și partidul Viitorul Moldovei.


