De ce tace Plahotniuc? Motivația juridică este evidentă: orice admitere de vină îl aduce pe banca acuzaților, spune expertul WatchDog, Andrei Curăraru, în contextul în care ieri, fostul lider PD nu a vrut să facă declarații în dosarul sacoșa neagră, unde Igor Dodon este acuzat de corupere pasivă agravată și de acceptarea finanțării unui partid politic de către o organizație criminală. Totodată, Cucăraru a mai precizat că Plahotniuc, în dosarul „kuliok”, nu este un martor obișnuit, dar este piesa centrală.
Andrei CURĂRARU, EXPERT WARCHDOG: „17 februarie 2026 ne-a arătat că Dodon are încă valoare politică pentru Moscova, iar Plahotniuc nu oferă în instanță piesa care ar putea să îi distrugă definitiv utilitatea. Întâlnirea din 2019 are loc în hotelul lui. În video, el este cel care controlează spațiul, discuția, atmosfera. Orice declarație a lui nu ar fi doar „opinia unui martor”. Nu ar exista vreo probă mai concludentă decât declarațiile oligarhului dizgrațiat".
Potrivit lui Cucăraru, Plahotniuc nu are niciun interes să creeze probe noi contra propriei persoane, însă tăcerea lui are și un efect politic, indiferent de motiv.
Andrei CURĂRARU, EXPERT WARCHDOG: „În ziua în care refuză declarațiile, dosarul nu primește „momentul de clarificare” pe care publicul îl așteaptă de ani de zile. Dodon vrea să nu existe probe definitive și când cea mai puternică este înregistrarea video poate lupta contra ei prin expertize. Soluția dosarului se reduce la lupta dintre acuzare și apărarea sa bine plătită."
Astfel, Andrei Curăraru spune că e suficient să observăm rezultatul: instanța nu primește declarația care ar cimenta acuzația, iar spațiul mediatic este umplut cu o narațiune geopolitică în care Dodon pare un mare patriot ortodox și nu un kuliokar.
Ieri, fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, a fost adus silit la ședința din dosarul „sacoșa neagră”, care a avut loc la Curtea Supremă de Justiție, unde fostul președinte, Igor Dodon, este acuzat de corupere pasivă agravată și de acceptarea finanțării unui partid politic de către o organizație criminală. Plahotniuc a refuzat să facă declarații.
Plahotniuc este cel care apare în imaginile video publicate de fostul deputat Iurie Reniță, unde se vede cum îi dă lui Igor Dodon o sacoșă neagră în care ar fi fost bani.
Reniță a menționat de mai multe ori că sticul cu imaginile video l-a primit în cutia poștală de la Parlament.
Faimoasa filmare ar fi fost filmată de camere video instalate în patru umbrele. Despre asta au anunțat ieri procurorii în ședința la care au mai prezentat un filmuleț în care cei doi discută despre o coaliție și condițiile impuse de Rusia, din spusele lui Dodon. Cel din urmă nu a fost prezent ieri la ședință.
Anterior, în fața instanței fostul deputat PD Vladimir Cebotari a declarat că Vlad Plahotniuc i-ar fi spus ca în sacoșa neagră ar fi fost 500-700 de mii de euro sau dolari. Și finul de cununie a lui Plahotniuc, Adrian Candu nu a exclus că acolo erau bani și că toată filmarea a fost pusă la cale de nașul său.
După trei ani de examinare în instanță, dosarul denumit generic sacoșa neagră a fost reluat de la zero, motivul fiind înlocuirea unor judecători din complet. Dosarul a fost deschis în baza imaginilor în care fostul președinte primește o sacoșă neagră de la Vlad Plahotniuc. Videoul a fost publicat de fostul deputat Iurie Reniță, care spunea atunci că în sacoșă ar fi fost până la 900 de mii de euro. Dodon este învinuit de îmbogățire ilicită, trădare de patrie, corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului socialiștilor de către o organizație criminală. Acuzații pe care le neagă.

