Dialogul tensionat dintre Ilie Ilașcu și Dumitru Diacov din penitenciarul de la Tiraspol, în cadrul primei vizite oficiale după 8 ani de detenție, o arhivă impresionantă de scrisori și lucruri personale din închisoare ale lui Ilașcu și inițiativa de a introduce numele lui în programa școlară. Toate au fost discutate aseară în cadrul emisiunii În Profunzime, de Lorena Bogza și invitata sa, Alina Radu. De-a lungul anilor, directoarea Ziarului de Gardă a comunicat prin scrisori cu Ilie Ilașcu, pe care le-a prezentat publicului.

Invitată la emisiunea În profunzime cu Lorena Bogza, Alina Radu a vorbit despre cine a fost Ilie Ilașcu, dar și rolul pe care l-a avut în 
istoria Republicii Moldova.

„Trăiască, trăiască, trăiască și-n florească.....”

Alina RADU, DIRECTORUL ZIARUL DE GARDĂ: „În 1992, Rusia în regiunea transnistreană, având deja armată, având forțe militare, a atacat Republica Moldova. Așa a fost și a apărut această regiune separatistă. RM avea atunci 6 luni, un stat foarte nou creat, nu exista armată și au fost mobilizați la lupte oameni din sistemele care erau: polițiști, voluntari și reprezentanți ai serviciilor de securitate, printre care și Ilașcu.”

În emisiune s-a vorbit și despre momentul în care, după 8 ani de detenție, Ilie Ilașcu a fost vizitat de președintele parlamentului de atunci, Dumitru Diacov. Pro Tv a filmat discuția.

„- Cine sunt eu, dvs știți?... a fost un război, nu un conflict interetnic, ci o agresiune a Federației Ruse asupra noului stat Moldova, de a-și păstra ...dvs nu știți aceste chestiuni?”

Alina RADU, DIRECTOR ZIARUL DE GARDĂ: „Un act inimaginabil de curaj, știind că tu ești condamnat la moarte și știind că nu are cine te apăra. Nici acum, îmi cer scuze, dar nu ar avea cine, dar atunci, în 92 RM intrase de o zi în ONU. Eram săraci, mici și invizibili.”

Alina Radu a mai povestit că, deși era captiv într-o cușcă de fier, Ilașcu a reușit să creeze o rețea de comunicare. Angajați ai închisorii, membri ai comunității românești de la Tirapsol și profesori precum Ion Iovcev au transmis scrisorile lui Ilașcu în afara penitenciarului, așa încât să poată ajunge la Alina Radu, care astăzi are o arhivă și vrea să o digitalizeze, ca să prezinte viața din detenție, abuzurile regimului separatist, dar și curajul unui om care a refuzat să tacă.

„Sunt zeci, din diferite orașe și sate ale României. Pe multe scrisori au scris adresa în română, dar au scris și în rusă, cușca nr 31. Extraordinar!”  

Pe lângă scrisori, în platoul În Profunzime, Alina Radu a adus și lucruri personale ale lui Ilie Ilașcu, din perioada când a fost întemnițat.

Alina RADU, DIRECTOR ZIARUL DE GARDĂ: „Mi-a transmis și mici obiecte din penitenciar. Aceasta este o stemă. Este stema RM. El era foarte respectat acolo. Să vă citesc ce scrie aici: Mi-a fost dăruită de un pușcăriaș de aici, din penitenciarul Tiraspol, care mi-a zis că e un fost ziarist de la Chișinău de etnie rusă. Mai am și micul tricolor din cușca de fier, mi l-a transis cu un certificat, care confirmă că e de la acel proces.”

În cadrul emisiunii, invitata Lorenei Bogza a spus că o personalitate atât de importantă pentru Republica Moldova, precum a fost Ilie Ilașcu, trebuie să fie studiată în școli și universități, iar o stradă din Chișinău să îi poarte numele.

Alina RADU, DIRECTOR ZIARUL DE GARDĂ: „Aș vrea foarte mult ca numele Ilie Ilașcu să nu fie pomenit doar astăzi, că e o zi de doliu, ca numele lui să existe în manualele de istorie, ca numele lui să fie pronunțat și în cazul de studiu la facultățile de drept, de istorie, la lecțiile de integritate și de etică. Dar și o stradă care să îi poarte numele. Un efect a meritat acest sacrificiu? Acuma, nu știu dacă a meritat el sau familiile altor deținuți tot acest surghiun, dar sper foarte mult ca să înțelegem noi ca și comunitate că a meritat să avem un Ilie Ilașcu și a meritat să spunem că noi avem eroul nostru care a rezistat toate condițiile. ”