Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore în urma a peste 20 de percheziții în Chișinău, Ocnița, Strășeni, Ialoveni, Florești, Sîngerei și Ștefan-Vodă, în baza mai multor cauze penale pornite pe fapte privind finanțarea ilegală și coruperea electorală.
Potrivit poliției, membrii organizației criminale Șor și ai Blocului politic Victoria sunt remunerați lunar cu sume bănești ilegale, cu scopul de a influența rezultatele alegerilor prezidențiale. În acest sens, aceștia au pus în aplicare mai multe metode de corupere a alegătorilor.
Organizarea concursurilor între activiști este una din metodele practicate de organizația criminală, care urmărește atragerea mai multor persoane în grupurile aplicației Telegram administrate de organizatorii schemei infracționale, cărora ulterior li se creează conturi în banca comercială ,,Promsveazybank”, în vederea coruperii, cu condiția votării împotriva unui candidat politic la alegerile prezidențiale.
Pentru realizarea acestor acțiuni, activiștii erau remunerați cu automobile și telefoane mobile, bunuri procurate din bani ilegali.
Astfel, ieri, polițiștii au descins cu percheziții la persoanele vizate, în rezultatul cărora au confiscat un automobil de marca Suzuki Vitara, bani, telefoane mobile, acte de ciornă, materiale electorale (ziare, pliante), bannere, mai multe copii ale buletinelor de identitate și înscrisuri de ciornă cu semnăturile persoanelor care au primit mijloace financiare și alte probe relevante pentru cauza penală.
În ultimele săptămâni, poliția și procurorii au descins cu zeci de percheziții la oamenii lui Șor în dosare de corupere a alegătorilor. Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, pe parcursul lunii octombrie și septembrie, 39 milioane de dolari au ajuns din Rusia pe conturile a 138 de mii de moldoveni. CNA a aplicat amenzi de peste două milioane de lei pentru celor care și-au vândut votul. Cei care denunță schema și cooperează cu ancheta pot scăpa de amendă. Anterior, fugarul Șor spunea a recunoscut că transmite bani în Moldova, susținând că plățile sunt legale.
La 28 octombrie, procurorul general a anunțat că în perioada aceasta au avut loc peste 800 de percheziții, în urma cărora 28 de persoane au fost reținute. Totodată, acesta a menționat că a avut loc și confiscarea a circa 50 de milioane de lei. Potrivit lui Ion Munteanu schema pusă la cale de fugarul Ilan Șor a fost elaborată de serviciile speciale ale Federației Ruse.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508


