Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în drumul său european, iar Guvernul anunță planuri ambițioase pentru următorii ani. În cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, premierul Alexandru Munteanu a subliniat că țara noastră a înregistrat cel mai mare salt în nivelul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, potrivit ultimului raport al Comisiei Europene.

„Am fost lăudați pentru muncă și progrese. Aceasta ne oferă încredere să accelerăm pe calea europeană. Obiectivul nostru este clar: să închidem negocierile și să semnăm Tratatul de Aderare în 2028”, a declarat Munteanu.

Premierul a prezentat și cele 10 priorități ale Guvernului pentru integrarea europeană: 

- Finalizarea negocierilor de aderare și semnarea Tratatului de aderare în 2028. 

- Transformarea economiei naționale într-o economie europeană. 

- Construirea unui stat de drept veritabil - pilonul de rezistență pe care se construiește aderarea europeană. 

- Crearea unei administrații publice puternice și europene. 

- Avansarea integrării în domenii care să aducă beneficii rapide și directe pentru cetățeni. 

- Întărirea parteneriatelor bilaterale cu statele membre ale UE. 

- Implementarea Programului Național de Aderare 2025-2029. 

- Coordonarea foarte strânsă între instituțiile responsabile de integrare europeană. 

- Comunicarea clară, transparentă și onestă cu cetățenii, mediul de afaceri, societatea civilă, diaspora, mediul academic, reprezentanții presei despre procesul de aderare - reforme și rezultate. 

- Promovarea Republicii Moldova și a rolului nostru de contribuitor activ pe continentul european.

Potrivit lui Munteanu, succesul procesului depinde de efortul comun al tuturor: funcționari, deputați, societatea civilă, mediul de afaceri, mediul academic, jurnaliști și cetățeni.

„Vom obține acest rezultat pe merit, dacă punem umărul cu toții”, a adăugat premierul.