De Ziua Europei președintele Consiliului European, António Costa, a transmis un mesaj moldovenilor, în care și-a exprimat sprijinul UE pentru parcursul european al țării. Și ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova a menționat în mesajul său de felicitare parcursul european al Republicii Moldova, care în opini sa înseamnă transformare, dar mai ales beneficii concrete pentru oameni.

Antonio COSTA, PREȘEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN: „Noi credem că viitorul dumneavoastră este în Europa. Se depune mult efort ca asta să devină realitate. Alegerile din Moldova din septembrie anul trecut au reprezentat un vot clar în favoarea Uniunii Europene. Așteptăm cu nerăbdare să facem următorii pași în procesul vostru de aderare cât mai curând posibil. Împreună vom construi un viitor european comun.”

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a transmis un mesaj de Ziua Europei, dintr-o livadă de cireși, în care a menționat ospitalitatea moldovenilor, tradițiile și cultura. 

Iwona PIORKO, AMBASADOARE UNIUNII EUROPENE ÎN MOLDOVA: „Trăim niște momente istorice pentru Moldova – avansați în parcursul vostru către Uniunea Europeană, cu determinare și ritm rapid, ceea ce este un process profund de transformare. Să valorificăm la maximum această oportunitate istorică. Pentru pace, pentru libertate, pentru creștere. De Ziua Europei, spunem cu toții cu mândrie: Eu sunt Europa. Iar Europa ești TU – Republica Moldova. La mulți ani cu ocazia Zilei Europei!”

În mesajul său transmis cu prilejul Zilei Europei, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a ținut să reintereze că România îi va fi alături de Republica Moldova în eforturile sale.

Cristian-Leon TURCANU, AMBASADORUL ROMÂNIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA:  „Îndemnul meu este să priviți cu încredere spre viitor. România vă este alături, cu încredere și cu convingerea că drumul vostru european este unul de speranță, de stabilitate și de reușită. Împreună, pentru libertate, pentru demnitate și pentru pace. Europa sunt eu, Europa ești tu, trăiască Europa.”