Deputatul BCS, Diana Caraman, a declarat la sedinta Parlamentului ca intre Moldova si SUA este un contract secret si ar avea informatii precum ca la noi in tara vor fi cercetati si experimentati virusi foarte periculosi. In replica, prim-ministrul tarii, aflat la tribuna Legislativului a venit cu un raspuns prompt si a declarat ferm ca aceasta informatie este un fals, care vine doar sa induca frica si panica. 

In timp ce prim-ministrul Natalia Gavrilita raspundea la intrebarile deputatilor in privinta proiectului ce prevede prelungirea starii de urgenta cu inca 60 de zile, deputatul BCS, Diana Caraman, a oferit o intrebare care vizeaza deschiderea a patru laboratoare pe teritoriul tarii noastre, care spune deputatul ca ar fi pentru crearea si experimentarea unor virusi periculosi. 

„In spatiul informational, nu atat de mult timp in urma a aparut o intrebare a unui fost deputat, care a semnat declaratia de independenta, de ce in Moldova trebuie sa fie deschise patru laboratoare. In contextul acestuia tot in spatiul informational au aparut foarte multe discutii si opinii ca este un contract secret intre autoritatile Republicii Moldova si SUA. Ca aici vor fi cercetati si experimentati virusi foarte periculosi pentru cetateni si pentru viata. Pentru a linisti cetatenii, eu va rog sa ne spuneti despre ce laboratoare se vorbeste, ce vor experimenta, daca se va experimenta si sa ne asigurati ca totul va fi bine”, a declarat Diana Caraman.

Prim-ministrul Republicii Moldova a venit cu un raspuns prompt si a declarat ferm ca aceasta informatie este un fals, care vine doar sa induca frica si panica. 

„Dragi cetateni, o asigur pe doamna Caraman si pe toti moldovenii ca prima data in viata aud despre oarecare laboratoare pe teritoriul Republicii Moldova. Nu am timp sa citesc dezinformare, le sugerez tuturor sa vada foarte critic informatii care sunt menite sa ne induca frica si panica. Prima data in viata, cu toata responsabilitatea in general, aud de careva laboratoare cu SUA, in afara de laboratoare poate unde se da analiza de sange, unde se testeaza de COVID sau laboratoare in sistemul medical”, a declarat prim-ministrul Gavrilita. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.