Membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Muntean, spune ca si-ar putea da demisia in urma scandalului izbucnit dupa ce s-a aflat ca este invinuit intr-un dosar de coruptie. Presedintele interimar al CSM afirma ca, inainte de a fi ales membru al Consiliului, Muntean nu a anuntat despre statutul sau. Azi, CSM si ministrul Justitiei i-au cerut demisia.
Intr-o postare pe pagina sa de facebook, Iulian Muntean mentioneaza ca pentru a participa la concursul pentru functia de membru non-judecator al CSM si-a depus cazierul judiciar curat. Muntean a completat si un chestionar in care a indicat ca numele sau a fost vizat in intr-o cauza civila sau penala. Cat despre dosarul in care i se aduc invinuiri de coruptie, initiat inca in 2018, Muntean afirma ca avocatul l-a informat ca acesta a fost clasat si nu trebuie mentionat nicaieri.
Sergiu CARAMAN, PRESEDINTE INTERIMAR CSM:„Desi anterior a avut calitate procesuala in dosarul acesta, chiar si sa admitem ca acel dosar la zi ar fi fost clasat sau nu ar mai fi existat, dumnealui oricum era obligat atunci cand a completat acest chestionar sa indice ca a avut o asemenea calitate intr-un asemenea caz penal. Dar pe rol exista dosarul si urmarirea penala se efectua.”
In mesajul postat pe facebook, Iulian Muntean scrie ca si-ar putea da demisia. Acest lucru a fost cerut azi Consiliul Superior al Magistraturii.
Sergiu CARAMAN, PRESEDINTE INTERIMAR CSM:„Eu tare sper ca dumnealui va decide intr-un final sa-si depuna mandatul de membru al CSM. In conditiile in care dumnealui a promovat, a ajuns membu al CSM fara ca aceste invinuiri sa fie cel putin puse in cunostinta Comisiei Pre-vetting este o eroare serioasa si grava si cred ca pentru a nu compromite reforma justitiei dumnealui ar trebui sa aiba curajul sa-si depuna demisia.”
Si ministrul Justitiei spune ca membrul CSM va trebui sa plece daca se va dovedi ca a ascuns de comisia pre-vetting statutul sau de invinuit intr-un dosar penal.
Scandalul de la Consiliul Superior al Magistraturii a izbucnit acum doua zile dupa ce s-a aflat ca juristul Iulian Muntean este invinuit intr-un dosar de coruptie. Comisia pre-vetting, care l-a verificat, spune ca nu a fost informata despre existenta unui dosar. De cealalta parte, Procuratura Anticoruptie sustine ca nimeni nu a solicitat asemenea informatii, iar CNA declara ca, desi cu intarziere, a expediat aceste date. Potrivit lui Muntean dosarul ar fi fost fabricat.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.