Democratiii cer demisia noului sef IGP, Gheorghe Balan, care ar fi cumatrul lui Andrei Nastase, dupa ce acesta l-a numit in aceasta functie saptamana trecuta.
„Partidul Democrat din Moldova constata ca, inca din primele zile de guvernare, Alianta PSRM-PAS-PPDA promoveaza in functii rude ale liderilor acestor partide, printr-o totala lipsa de transparenta.
Cei care, pana ieri, criticau cumatrismul din institutii si promiteau numiri transparente in functii si pe criterii de profesionalism, isi incalca din primele zile acest angajament si dovedesc ca in realitate ei sunt cei care promoveaza cumatrismul in institutiile statului.
Cerem, in acest context, demiterea sau demisia imediata a domnului Gheorghe Balan din functia de sef al IGP, acesta avand un grad de rudenie cu noul ministru de Interne, Andrei Nastase, ceea ce reprezinta un evident conflict de interese.
De asemenea, atragem atentia societatii si misiunilor diplomatice asupra unui amplu proces, demarat de regimul PSRM-PAS-PPDA, de fortare a unor functionari publici sa demisioneze. Functionarii sunt amenintati cu dosare penale privind activitatea lor anterioara, daca nu demisioneaza. Cerem regimului de guvernare sa inceteze acest santaj asupra functionarilor publici, sa stopeze masurile represive impotriva lor”, se arata in comunicatul emis de democrati cu putin timp in urma.


