Deputatul fugar Ilan Sor a primit salariu si indemnizatie de la Parlament anul trecut, desi nu a fost nicio zi la munca, iar acesta ar fi singurul venit pe care l-a avut. Potrivit declaratiei de avere pe care acesta a publicat-o, Sor are averi de milioane si datorii de peste 100 de milioane mamei sale vitrege, dar si socrului sau.

Desi nu s-a prezentat nici o zi la munca anul trecut, deputatul fugar Ilan Sor, condamnat la sapte ani si jumatate de inchisoare pentru implicare in furtul miliardului a ridicat pentru anul trecut un salariu de peste 3 mii de lei de la Parlament, dar si o indemnizatie de peste o mie jumatate de lei.

Potrivit declaratiei sale de avere si interese personale, tot anul trecut familia Sor a obtinut peste un milion de ruble rusesti, echivalentul a peste 200 de mii de lei, din activitatea de intreprinzator.

Sor mai indica in declaratia de avere ca detine trei apartamente: unul procurat in anul 2000, in valoarea de aproape un milion de lei, altul cumparat in 2003 care a costat putin peste 150 de mii de lei, iar al treilea apartament dobandit in 2013 ar fi costat peste opt sute de mii de lei.

Pe langa cele trei apartamente, Ilan Sor mai are o casa de locuit de 201 metri patrati dobandita in anul 2014 cu un pret de peste 4 milioane de lei. In declaratia sa, Sor a mai trecut un teren de peste 600 de mii de lei si un garaj.

Automobile Sor are patru, trei in Moldova si unul la Moscova. Este vorba de un Bentley Continental de peste 2,5 milioane de lei, un GAZ si o Toyota, iar in Rusia acesta detine un Bentley Mulsane de peste 25 de milioane de ruble rusesti, echivalentul a peste 5 milioane de lei.

Deputatul are un ceas Rolex in valoare de 10 mii de euro, indicand ca l-a primit cadou in 2018.

Sor sustine ca detine 21 de conturi bancare, la Chisinau si Moscova pe care ar detine peste 500 de mii de lei.

Potrivit declaratiei sale de avere, Sor este si plin de datorii. Acesta ar fi contractat zeci de milioane de euro de la mama sa Ilona Sor, dar si de la socrul sau. In total, Ilan Sor, impreuna cu sotia lui, Jasmin, au impumutat de la mama lui Sor 84 de milioane de lei si peste 3 sute de mii de euro, bani pe care trebuie sa-i intoarca pana in 2024. 

In 2017, Ilan Sor a fost condamnat la sapte ani si jumatate de inchisoare de prima instanta, pentru fraude la BEM. Sunt trei ani de cand dosarul fugarului sau a ajuns pe masa Curtii de Apel Cahul, iar in aceasta perioada au fost programate 54 de sedinte de judecata, 51 fiind amanate din diferite motive. Sor se declara nevinovat. Deputatul a fugit din tara in iunie 2019, odata cu Plahotniuc si s-ar afla in Israel.