La o altitudine de circa 5000 metri deasupra marii, chiar in inima Muntilor Himalaya, se afla o vale misterioasa. In 1942, un padurar din Roopkund, India, a trecut prin aceasta vale si pentru ca gheata se topise a facut o descoperire macabra. Aproximativ 300 de schelete umane erau imprastiate in toate directiile. Socat padurarul a alertat imediat autoritatile locale, care au presupus ca schelete umane apartin soldatilor japonezi care intentionau sa invadeze India. Armata britanica aflata in India a impanzit intreaga zona si o echipa de cercetatori a inceput sa desluseasca misterul.




 

In cele din urma s-a stabilit ca scheletele nu apartineau japonezilor pentru ca erau mult mai mici. Si atunci cui au apartinut si ce s-a intamplat in acea vale unde au murit subit peste 300 de oameni?

 



 

Prin anii 1960 se stia doar ca oasele erau destul de vechi, parul, carnea si oasele observandu-se destul de bine datorita aerului uscat si rece, dar nu se putea estima perioada cand acest incident groaznic a avut loc. Nimeni nu avea nicio idee despre ce ar fi putut sa-i ucida pe cei 300 de oameni care se aflau in aceasta vale. Mai multe teorii au fost lansate cu privire la ceea ce se putea petrece acolo, dar pana la acea vreme niciuna nu era concludenta.

 

In 2004 o noua expeditie a fost lansata in India pentru a elucida misterul celor 300 de schelete. In urma analizelor s-a putut stabili ca ele datau din secolul al al IX-lea. Bazandu-se pe probele ADN oamenii de stiinta au stabilit ca au existat doua grupuri distincte, unul mai mare care era de fapt un trib migrator si altul mai mic apartinand localnicilor care au fost angajati precum ghizi.

 



 

Inelele, sulitele, pantofii de piele si ciomegele de bambus gasite de experti au dus la concluzia ca cele 300 de persoane tranzitau zona si erau insotite de un mic grup de serpasi. Cea mai mare provocare a cercetatorilor a fost sa descopere cum au murit acesti oameni si ce a putut sa le provoace moartea atat de rapid. Toate craniile prezentau mici fisuri, ceea ce i-a facut pe specialisti sa creada ca niste obiecte rotunde, de dimensiuni mici, au cazut din cer si astfel oamenii au murit.