Presedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, a tinut un discurs in limba engleza la dezbaterile generale din cadrul Sesiunii a 77-a a Adunarii Generale a ONU. In cadrul discursului, sefa statului a cerut retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreana.
„Noi am ales democratia, libertatea, pacea si prosperitatea. Statutul de candidat UE ne da speranta pentru o directie clara, o unificare, o ancora si un puternic sentiment de apartenenta la o lume libera”, a spus sefa statului.
Totodata, presedintele a mai mentionat inca odata ca condamna razboiul din tara vecina.
„Suntem alaturi de Ucraina si sustinem independenta, suveranitatea si integritatea teritoriala a acestei tari”, a adaugat Maia Sandu.
Aflata la New York, sefa statului s-a intalnit si cu secretarul american de stat, care i-a transmis ca SUA este un partener al guvernarii de la Chisinau.
Presedintele a discutat si cu secretarul general al NATO, principalele subiecte fiind programele de cooperare existente si riscurile de securitate din regiune. Maia Sandu a ajuns luni la New York, unde a participat la deschiderea lucrarilor Adunarii Generale a Natiunilor Unite. Vizia in Statele Unite se incheie astazi.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

