Grupul Dodon nu va vota pentru Marian Lupu nici la alegerile repetate. Asigurarile au fost date inca o data de Igor Dodon, ales astazi presedinte al Partidului Socialist. Fostul comunist insista asupra unei candidaturi din afara politicului, desi toate celelalte formatiuni din parlament, inclusiv PCRM, recunosc ca este imposibil ca seful statului sa fie o figura apolitica. Dodon a adus-o din nou ca exemplu pe Zinaida Greceanai care, desi nu a fost membru PCRM, a servit ani la rand interesele acestei formatiuni.

Dodon a propus din nou candidatura Zinaidei Greceanai, care a fost prezenta la congresul socialistilor, dar deocamdata nu a devenit membru de partid, desi recunoaste ca impartaseste ideologia formatiunii.

Igor Dodon a facut aceste declaratii in calitate de lider al Partidului Socialist, ales astazi in cadrul congresului formatiunii. Ceremonia a fost una fastuoasa.


Dodon a fost felicitat de doi copii, iar unul dintre ei nu si-a putut stapani lacrimile. 

 
Congresul a avut loc intr-un pavilion de la Moldexpo si a avut ca element central culoarea rosie. Partidul Socialistilor a fost creat in 1992, insa, cu exceptia obtinerii catorva mandate de deputat in 1994, formatiunea nu a obtinut succese remarcabile.