Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat ca la intreprinderea de stat "Barza Alba” a fost numit in functia de director, fara concurs, deputatul socialist Alexandr Usatii, iar la SA "Raut”, un consilier de-al deputatului socialist Alexandru Nesterovschi.

Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: "Socialistii de la guvernare isi fac de cap pe ultima suta de metri. Din informatiile pe care le detinem, la intreprinderea de stat „Barza Alba” a fost numit in functia de director, fara concurs, deputatul socialist Alexandru Usatii, iar la SA „Raut”, un consilier de-al deputatului socialist Alexandru Nesterovschi (din cate cunosc, el este organizatorul parodiei de protest de la Edinet).  

 Socialistii smecherasi incearca sa se mai imbogateasca un pic inainte de a fi fugariti de la guvernare si sa ingroape in datorii si probleme inca doua intreprinderi stat. Asa cum au facut si cu Posta Moldovei, FEE Nord, Fabrica de Sticla, si majoritatea institutiilor si intreprinderilor de stat din tara pe care le controleaza.

Am solicitat de la Ministerul Economiei si Agentia Proprietati Publice explicatii - cum a fost posibil ca in aceste functii sa fie numiti oameni care n-au nicio treaba cu managementul unei intreprinderi. De asemenea, am solicitat anularea acestor decizii si organizarea unor concursuri veridice.

Imediat ce vom ajunge la guvernare, vom depune toate eforturile ca sa curatim institutiile statului de conducatori incompetenti si corupti."

Solicitati de PROTV, pentru o reactie, reprezentatii PSRM ne-au spus urmatoarele: "Acestea sunt istericale electorale marca PAS. In loc sa prezinte solutii economice realiste, PAS vine cu provocari ieftine."