Liderul PL, Dorin Chirtoaca, condamna decizia Curtii de Apel prin care fostul ministrul al Transporturilor a primit 3 ani si jumatate de inchisoare cu executare.
Chirtoaca spune ca instanta a pronuntat sentinta pe cu totul altceva decat a cerut procuratura.
„Ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta cu Iurie Chirinciuc reprezinta inca o dovada ca R.Moldova demult nu mai este o democratie, ci un regim care recurge la rafuieli politice.
La acea sedinta de la Curtea de Apel Chisinau, la care a fost condamnat I. Chirinciuc, procurorul a cerut 3 ani si jumatate cu suspendare, si nu cu executare. Evident, avocatii au cerut achitarea lui Iurie Chirinciuc.
Ce a facut instanta? Instanta s-a pronuntat pe cu totul altceva decat a cerut procuratura si a emis hotararea cu 3 ani si jumatate cu executare. Or, la fel s-a intamplat la alegerile locale din anul trecut, cand ambele parti au cerut validarea alegerilor, iar instanta de la sine, fara competente in acest sens, a emis hotarare prin care a invalidat scrutinul. Instanta nu are dreptul sa se pronunte decat asupra acelor lucruri pe care le cer partile” a scris Chirtoaca pe pagina sa de Facebook.
Saptamana trecuta fostul liberal Iurie Chirinciuc a fost condamnat la 3 ani si jumatate de inchisoare cu executare, desi prima instanta i-a pronuntat o pedeapsa non-privata de libertate. Motivul este ca ar fi facut presiuni asupra unei companii, care repara soseaua de centura a Chisinaului, sa cedeze jumatate din lucrari unui alte firme, dar si jumatate din bani. De asemenea, el este banuit ca ar fi dat indicatii sa fie reparat din banii publici un drum la Ungheni, unde este o companie afiliata lui.
Chirinciuc ne-a spus ca va face declaratii dupa ce va primi decizia motivata.