Dorin Chirtoaca il acuza pe Nistor Grozavu ca acum trei ani a inlocuit studiul de fezabilitate in proiectul parcarilor cu plata cu un alt document. Fostul primar spune ca anume acest act fals ar fi stat la baza contractului semnat ulterior. Viceprimarul nu a venit cu o replica.
Dorin Chirtoaca sustine ca in locul studiului de fezabilitate pentru care primaria a platit 200 de mii de euro din bugetul public, Nistor Grozavu a anexat un document fals care prevedea ca primaria sa primeasca doar 10 la suta din profit.
Dorin CHIRTOACA, EX-PRIMARUL CAPITALEI: „Acesta este documentul pe baza caruia trebuiau sa fie organizate parcarile cu plata din Chisinau. In realitate am descoperit ca altul este documentul pe care s-a facut licitatia.”
Ulterior, Grozavu impreuna ca ceilalti membri ai grupului de lucru au anuntat castigatorul licitatiei, povesteste Chirtoaca, iar celelalte acte ar fi fost semnate fara ca el sa stie.
Dorin CHIRTOACA, EX-PRIMARUL CAPITALEI: „Mai departe cine sa semneze contractul ? Este prevazut proiectul de contract si aici este scris ca viceprimarul reprezinta primaria.”
Totodata, fostul primar sustine ca negocierile dintre firma care a castigat licitatia si reprezentantii primariei nu au avut loc, de fapt, fiind doar scrise pe hartie.
Nistor Grozavu nu a raspuns la apelurile noastre pentru a comenta acuzatiile ex-primarului.
Dorin Chirtoaca a fost retinut in mai 2017, fiind acuzat de trafic de influenta si corupere pasiva in dosarul parcarilor cu plata. Procurorii sustin ca fostul primar i-ar fi dat indicatii viceprimarului, Nistor Grozavu sa semneze contractul cu firma care a castigat licitatia pentru a amenaja parcarile din oras, iar in schimb, Chirtoaca ar fi urmat sa primeasca 13 la suta din veniturile companiei.

