Dosarul privind expulzarea celor cinci profesori turci de la Liceul Orizont a fost restituit Procuraturii municipiului Chișinău pentru reluarea urmăririi penale. Decizia a fost luată de Judecătoria Buiucani, la 15 iunie 2026, în cauza în care fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, este învinuit de abuz de serviciu. Instanța a admis parțial demersul procurorului, care a solicitat continuarea investigațiilor pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în operațiunea din septembrie 2018, anunță Promo-LEX într-un comunicat.
Potrivit Promo-LEX, acuzatorul de stat a depus demersul la 22 aprilie 2026. Procurorul a cerut amânarea examinării cauzei privind acuzația de abuz de serviciu adusă lui Vasile Botnari și restituirea dosarului pentru reluarea urmăririi penale față de persoanele scoase anterior de sub urmărire și pentru identificarea altor participanți la operațiune.
„Măsura vizează reluarea urmăririi penale față de persoanele scoase anterior de sub urmărire și identificarea coautorilor. Instanța a precizat că această soluție nu repune în discuție vinovăția deja stabilită a fostului director al SIS, rămasă definitivă. Procurorul ceruse restituirea dosarului împreună cu rechizitoriul. Pentru a respecta principiul securității juridice și protecția împotriva dublei urmăriri, instanța a restituit dosarul fără rechizitoriu. Încheierea nu se atacă separat, dar poate fi contestată odată cu sentința", explică organizația.
Vasile Botnari - sancționat în 2020
Pe data de 15 iulie 2020, fostul director SIS, Vasile Botnari, a fost sancționat cu o amendă penală de 88 de mii de lei pentru abuz de putere cu consecințe grave.
Dosarul în cazul profesorilor turci
La 6 septembrie 2018, şapte cetățeni turci, care lucrau ca profesori la o rețea de licee din capitală au fost reținuți și duşi în Turcia de către SIS. Profesorii locuiau de mai mulți ani în Republica Moldova, aveau familii și copii, iar împotriva lor nu existau condamnări penale pe teritoriul țării.
Ulterior, în Turcia, profesorii au fost condamnați la închisoare.
Concluzia CEDO
În 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că Republica Moldova a încălcat drepturile cetățenilor străini care au fost expulzați, obligând statul nostru să le achite câte 25 de mii de euro fiecărei familii. Mai multe voci au afirmat atunci că expulzarea profesorilor turci ar fi fost o recompensă oferită Turciei în urma unei înțelegeri dintre președintele turc, Recep Erdogan, Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, lucru negat de cei din urmă.
În iunie 2022, Biroul Migrație și Azil al MAI a anunțat că profesorii turci expulzați ilegal în 2018 din țara noastră au dreptul să intre în Republica Moldova. Decizia a fost luată după ce au fost revizuite actele administrative emise în privința acestora și au fost anulate deciziile de declarare a profesorilor drept persoane indezirabile.


