Procesul în dosarul „Sacoșa neagră” continuă astăzi cu examinarea probelor prezentate de apărare și acuzare. Apărarea lui Igor Dodon a cerut audierea în instanță a celor doi experți de la Centrul Național de Expertize Judiciare care au analizat imaginile video în care fostul președinte apare alături de Vlad Plahotniuc și o sacoșă neagră.
Avocații s-au declarat nemulțumiți de concluziile raportului de expertiză și au susținut că nu au primit răspunsuri suficient de clare privind modul în care au fost analizate imaginile și dacă acestea au fost sau nu modificate. De cealaltă parte, procurorul de caz spune că expertiza confirmă că firul discuției este logic, iar sunetul este unul și același, ceea ce ar demonstra că înregistrarea nu a fost trucată.
Instanța a admis cererea apărării, astfel că cei doi experți vor fi audiați în ședința de judecată de vineri.
Ce a urmat
Ulterior, procurorii au început prezentarea altor probe și au adus sute de documente contabile despre achitarea cotizațiilor în conturile Partidului Socialiștilor. Potrivit acuzării, în perioada iunie-iulie 2019, aproximativ 590 de persoane care fie erau plecate din țară, fie decedaseră, ar fi transferat în conturile formațiunii peste 370 de mii de lei.
Apărarea refuză să comenteze aceste materiale și susține că procurorii încearcă astfel să acopere ceea ce avocații numesc un „gol” în rechizitoriul probatoriu.
Ședința de judecată a fost întreruptă pentru o pauză de o oră, urmând să continue cu examinarea materialelor din dosar.
După aproape două luni de pauză, magistrații au reluat examinarea
Ieri, după aproape două luni de pauză, magistrații au reluat examinarea dosarului. Instanța a decis, la solicitarea procurorilor, anexarea unor noi probe la dosar. Este vorba despre un briefing susținut de Vlad Plahotniuc, mai multe documente contabile, dar și informații din telefonul lui Dodon. În același timp, avocații fostului președinte au anunțat că renunță la doi martori – Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea. Igor Dodon nu s-a prezentat nici ieri la ședința de judecată.
Dosarul reluat de la zero
După trei ani de examinare în instanță, dosarul denumit generic sacoșa neagră a fost reluat de la zero la începutul anului 2026, motivul fiind înlocuirea unor judecători din complet.
Dosarul a fost deschis în baza imaginilor în care fostul președinte primește o sacoșă neagră de la Vlad Plahotniuc. Videoul a fost publicat de fostul deputat Iurie Reniță, care spunea atunci că în sacoșă ar fi fost până la 900 de mii de euro.
Dodon este învinuit de îmbogățire ilicită, trădare de patrie, corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului socialiștilor de către o organizație criminală. Acuzații pe care le neagă.


