Deputatul PPDA, Dumitru Alaiba, spune ca Agentia Nationala de Reglementare in Energetica si Agentia Nationala pentru Solutionarea Contestatiilor sunt controlate de presedintele Igor Dodon. Declaratiile au fost facute, astazi, in cadrul conferintei de presa.
Alaiba a accentuat faptul ca presedintele aplica aceleasi metode de guvernare ca si cele utilizate de democrati: "Are aceleasi practici, de a proteja oamenii care sunt loiali lui si nu legii".
Dumitru ALAIBA, DEPUTAT PPDA: "Nu au scopul de a proteja legislatia si institutia pe care o conduc". Aici, deputatul PPDA s-a referit la doua institutii: ANRE si ANSC: "Ambele au avut reforme pe care le-am implementat anul trecut, inclusiv acordarea asistentei macrofinaciare".
In acest sens, Alaiba zice ca s-a reusit deblocarea a primei transe de 30 de milioane de euro: "Guvernarea incearca sa ne convinga ca vor reforme, iar pe de alta parte permit degradarea rezultatelor bune din prima transa. UE nu poate avea argumente solide de ce sa ne ofere a doua transa, ca peste cateva luni institutiile care trebuie construite sunt in sub pericol de a degrada".
"La ANRE, parlamentul a numit in functie un director care a castigat un concurs ce nu poate fi numit public (asa scrie in lege). Spre deosebire de alte cazuri, deputatii au fost preintampinati. Alarma a fost batuta de data asta. Au votat oricum. Pentru ca asa le-a spus Dodon.
La ANSC, Anatolie Zagorodnii nu indeplineste conditiile LEGALE de a fi avut trei ani de experienta in achizitii publice".
Alaiba afirma ca Zagorodnii a fost numit printr-un concurs, la fel netransparent. Dupa care a fost revocat o data si a mers in judecata: "Judecata a scris istorie anuland direct vointa poporului. Un precedent extrem de periculos. Zagorodnii in continuare nu indeplineste conditiile legale minime de a detine aceasta functie. Concursul a fost, in continuare unul trucat.
Aceste metode de a face concursuri trucate imi sunt cunoscute. Stiu si la ce au dus ele anterior. De aceea trebuie sa insistam, ca sa protejam legea si democratia".


