Presedintele a luat locul premierului. Mihai Ghimpu s-a dus astazi cu ministrul roman al dezvoltarii regionale in zonele afectate de inundatii, desi intial se anuntase ca Elena Udrea va fi insotita de Vlad Filat. Purtatorul de cuvant al prim-ministrului a declarat ca a intervenit o schimbare de program, fara a preciza despre ce este vorba. Blonda din Guvernul de la Bucuresti a renuntat la pantofi pe santierul de la Cotul Morii, unde Romania a trimis materiale de constructie. Alocatia este parte dintr-un ajutor total de 100 de milioane de euro acordat tarii noastre.


Elena Udrea a pasit foarte sigura pe santierul de de la Cotul Morii. Mai ales ca a renuntat la pantofi in favoarea unor mocasini, marca Louis Vuitton.

Oficialul roman a intrat din casa in casa pentru a se convinge ca materialele de constructie oferite de Romania au ajuns la  destinatie.

Udrea a fost insotita de Mihai Ghimpu si de ministrul constructiilor, desi initial ministrul de la Bucuresti declarase ca se deplaseaza la Cotul Morii cu Vlad Filat.

Solicitat de PRO TV, purtatorul de cuvant al premierului a declarat ca in programul acestuia au intervenit modificari, fara a  preciza despre ce anume este vorba.