Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a primit astazi un inalt ordin bisericesc, Sfantul Kneaz Daniil, din mainile Patriarhului Rusiei, Kiril. S-a intamplat in timpul vizitei acestuia la manastirea Curchi. De fata era si presedintele interimar, Marian Lupu, care insa nu a primit nimic. Asta chiar daca ieri Lupu l-a decorat pe patriarh cu Ordinul Republicii.
Liderul PCRM i-a multumit mai tarziu intre patru ochi patriarhului. Cei doi au avut o intalnire de aproape o ora la manastirea Curchi.
Voronin a evitat sa spuna daca merita sau nu distinctia, insa s-a aratat emotionat.
La fel cum s-a intamplat ieri in fata catedralei din Chisinau, credinciosii care au venit la manastirea Curchi ca sa-l vada pe Patriarh, nu s-au putut apropia de el.
La sectia de pediatrie a Institutului Oncologic, pe care Patriarhul a vizitat-o in dimineata zilei, au fost luate aceleasi masuri de securitate.
Patriarhul a impartit daruri copiilor bolnavi, iar pentru spital a adus un aparat Roentghen. Cum insa Institutul Oncologic nu are nevoie de asa ceva, Patrarhul l-a donat Ministerului Sanatatii.Tot la spital, patriarhul a lasat o copie a unei icoane facatoare de minuni.
Dupa vizita la manastirea Curchi, patriarhul Kirill a plecat direct la vinaria Cricova, unde a luat pranzul cu premierul Vlad Filat.


