După ce am votat luna trecută cel mai mare sprijin european din istoria țării, în valoare de 1,9 miliarde de euro, vreau să continuăm să sprijinim Republica Moldova în drumul spre UE, susține europarlamentarul român, Siegfried Muresan, care a mai precizat într-o postare pe facebook că Moldova este o prioritate în bugetul Uniunii Europene pentru următorii 7 ani.
„Tocmai de aceea, în raportul meu privind prioritățile bugetare ale Uniunii Europene pentru perioada 2028 – 2034, am inclus prevederea ca Republica Moldova, alături de Ucraina, să primească sprijin financiar și politic adecvat în procesul de aderare la UE. Raportul a fost votat astăzi cu largă majoritate în Comisia pentru bugete, cu aproape două treimi din voturi”, anunță deputatul european.
Potrivit lui, raportul mai prevede că, în procesul de extindere, viitorul Buget multianual al Uniunii trebuie să ajute atât statele candidate, cât și statele deja membre ale Uniunii Europene.
„Vrem ca bugetul UE 2028 – 2032 să fie suficient de flexibil astfel încât să fim pregătiți să sprijinim Republica Moldova atât cu fonduri pre-aderare, cât și ca stat membru cu drepturi depline, în cazul în care aderarea se va petrecere în această perioadă de timp. Prin aderarea Republicii Moldova, a Ucrainei și a celorlalte state care vor îndeplini condițiile, Uniunea Europeană se va întări ca putere geopolitică în fața noilor provocări de securitate cu care ne confruntăm”, a mai precizat Mureșan.


