Fostul bașcan al Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul rămâne în penitenciar. Curtea de Apel a menținut sentința primei instanțe, care a condamnat-o la 7 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Avocatul acesteia a spus că va merge la Curtea Supremă de Justiție. O decizie similară, magistrații de la apel au luat și în privința Svetlanei Popan, la fel condamnată în acest dosar. Cele două au fost prezente la ședință prin videoconferință.
„Se resping drept nefondate apelurile declarate de avocații și menține fără modificări sentința atacată. Decizia este executorie din momentul adoptării și poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni.”
Așadar, se mențin deciziile luate de judecătorii primei instanței din 5 august 2025, prin care Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare, iar Svetlana Popan, secretara fostului partid ȘOR la 6 ani de închisoare.
Cristina GLADCOV, PROCURORUL DE CAZ: „Partea acuzării constant a fost pe poziția de învinuire. Prima instanță a confirmat acele învinuiri aduse de partea acuzării, iar Curtea de Apel deja a reconfirmat faptul că acuzarea a fost întemeiată.”
Avocatul lui Guțul a declarat că va ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție.
Sergiu MORARU, AVOCATUL LUI GUȚUL: „Aceste decizii sunt vădit ilegale, sunt lipsite de probe și vin ca urmare a unor târguri, pe de o parte, pentru ca politicul să-și facă interesul. Vom contesta la curtea de apel această decizie. Vom epuiza toate căile interne.”
Potrivit responsabililor de la Administrația Națională a Penitenciarilor, Guțul și Popan ar putea să fie transferate la penitenciarul numărul 7- Rusca, o decizie finală urmează să fi luată după ce vor primi toate actele în acest sens.
Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „În acest dosar, Evghenia Guțul este acuzată că în perioada 2019-2022, a participat activ la aducerea banilor ilegali de la Moscova, prin curse aeriene și terestre. Banii erau folosiți pentru promovarea partidului Șor scos în afara legii și nu erau contabilizate. Pe un alt capăt de acuzare, Guțul, care era responsabilă de verificarea și remunerarea participanților la protestele lui Șor, a fost recunoscută vinovată că a primit de la grupului criminal organizat aproape 43 de milioane de lei.”
Pentru aceleași acțiuni a fost recunoscută vinovată și Svetlana Popan, secretară a fostului partid ȘOR pe atunci.Mai exact, Popan a ar fi acceptat, cu bună știință, aproape 10 milioane de lei din partea grupului criminal organizat pentru finanțarea partidului politic.
Guțul și Popan neagă acuzațiile și se declară nevinovate.

