Consiliaza din 2010 membrii Guvernului pentru ca tara noastra sa preia standardele comunitare europene. Vorbim despre zeci de specialisti din UE care nu apar la televizor si nici nu iau decizii pentru guvernantii nostri, dar sfaturile lor cantaresc greu, scrie Adevarul.md.

Dragos Mihael Ciuparu din Romania este unul dintre specialistii platiti de UE si PNUD pentru a ne ajuta sa reformam sistemul educational. A venit la Chisinau in martie, de atunci este consilierul ministrului Educatiei Maia Sandu, scrie Adevarul.md.

„Peste cativa ani ne vom amuza de aceste camere de supraveghere“, ne-a spus expertul surprins de reactiile aparute pe seama camerelor instalate. „Am avut rezistenta si in Romania, dar aici a fost mai mare. In timp, in Romania, am observat ca la universitate au inceput sa vina studenti mult mai buni. Pana atunci aveam studenti care nu puteau rezolva ecuatii simple. Efectele se vad, dar am asteptat trei ani“, explica profesorul universitar de la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti.

Solutii exista, „trebuie sa schimbam mentalitatea moldovenilor“. „Tinerii, dar si parintii trebuie sa inteleaga ca nu conteaza ce nota ai, cat ceea ce stii sa faci. Oricat de multe diplome ai avea daca nu faci meseria cu pasiune niciodata n-o s-o faci bine“, sugereaza consilierul ministrului Educatiei.

Un alt expert este Andrea Lorenzo Capussela din Italia, consilierul ministrului Economiei Valeriu Lazar, care contribuie la accelerarea integrarii economice in UE. Pentru ca a gustat deja din produsele moldovenesti, spune ca acestea ar putea face concurenta celor din supermarketurile din Vest.

„Si noi avem agricultura in Italia, dar nu am gustat piersici atat de bune ca-n Moldova. Aproape toate produsele pe care le gasesc la piata sunt foarte bune. Aveti un mare potential de dezvoltare“, ne lauda specialistul. De doi ani de cand este in Moldova stie toate lacunele sistemului economic.

Solutia ar fi Acordul de Liber Schimb Aprofundat si Cuprinzator intre Republica Moldova si UE, pe care ar urma sa-l parafam la Vilnius si care va schimba economia la fata. „Spre deosebire de Preferintele Comerciale Autonome, regimul actual acordat pe un termen limitat, noul document va fi un acord incheiat pe o perioada nedeterminata, oferind beneficii la export mai mari“, afirma expertul italian. Ne sugereaza insa sa nu pierdem nici piata ruseasca. „Moldova trebuie sa fie deschisa pentru ambele piete si asta este posibil. Acordul de Liber Schimb este compatibil cu acordul eurasiatic“, mai spune economistul.

Platiti cu 400-500 de euro pe zi Expertii internationali de nivel inalt sunt angajati de UE in cadrul Misiunii de Consiliere in Politici Publice pentru Moldova, la solicitarea Guvernului. Ei acorda asistenta in elaborarea, implementarea si monitorizarea politicilor necesare pentru apropierea de UE.

In prezent in RM avem 15 consilieri straini repartizati la ministerele Economiei, Justitiei, Interne, Agriculturii, Transporturilor, Educatiei, Mediului, la Serviciului Vamal, Procuratura Generala, Biroul Migratie, Fisc, CNA, Oficiul primului-ministru (in domeniul energiei si comunicarii). Expertii sunt recrutati conform ofertelor financiare ale candidatilor, ce pot varia intre 400 si 500 de euro pe zi. Bugetul total al proiectului este de 6,6 milioane de euro, finantat de UE, co-finantat si implementat de PNUD Moldova.