Dupa ce ANI a initiat un control in privinta lui Igor Dodon pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilitatii intre detinerea functiei neremunerate de presedinte al Asociatiei Obstesti Federatia de Sah a Moldovei si cea de sef de stat, iar Igor Dodon i-a indemnat sa verifice arhiva institutiei la acest subiect, ANI vine cu precizari.
"O constatare o face doar inspectorul de integritate. Primii inspectori de integritate au fost angajati la ANI abia in vara anului 2018. Respectiv, doar inspectorii de integritate se pot expune printr-o decizie sau printr-un act de constatare daca exista sau nu o incompabilitate de functie. In cadrul procedurii de control inspectorul de integritate va ridica inclusiv arhiva si din 2017, iar subiectul este in drept sa prezinte orice document in cadrul punctului de vedere care ii va fi solicitat", spun responsabilii de la ANI.
Astazi, ANI a anuntat ca Igor Dodon va fi verificat de inspectorii de integritate daca a incalcat legea atunci cand fiind in functia de presedinte al tarii, mai detinea si functia de presedinte al federatiei de Sah. Autoritatea Nationala de Integritatea a anuntat initierea unui control in privinta acestuia.
Ulterior, purtatoarea de cuvant a lui Igor Dodon sustine ca fostul presedinte nu avea salariu la Federatia de Sah, iar anterior institutia prezidentiala a solicitat un raspuns in acest sens, la care ANI ar fi declarat ca daca functia nu este platita, atunci nu exista incompatibilitate. In prezent, pe rol la ANI se mai afla un dosar pe numele lui Dodon cu privire la averea pe care acesta o detine.


