Alegerile parlamentare de pe 28 septembrie nu vor avea exit-polluri. „DATE INTELIGENTE” S.R.L. - singura companie de sondaje care a depus o cerere în acest sens la Comisia Electorală Centrală, nu a fost autorizată pentru a face sondaje la ieșirea de la urne. Decizia a fost luată de membrii CEC, la ședința din 23 septembrie.
Potrivit CEC, compania a fost respinsă din cauza unor suspiciuni rezonabile cu privire la sursele reale de finanțare a proiectului, precum și asupra motivației companiei și a fondatorului acesteia de a susține, din surse proprii, un exercițiu complex, cu un nivel ridicat de dificultate logistică, cum este un sondaj de tip exit-poll.
Totodată, în contextul activităților desfășurate de către compania dată, în perioada electorală, Comisia Electorală Centrală a identificat o serie de neconformități și abateri de la cadrul normativ aplicabil, manifestate atât prin încălcarea metodologiei de colectare a datelor, în procesul efectuării sondajelor de opinie publică, legitimarea operatorilor, cât și prin transmiterea unor informații eronate în procesul de recrutare a operatorilor de interviu pentru exit-pollul planificat.
Pe data de 8 septembrie, iData a dat publicat un sondaj din care reiese că pe primul loc în opțiunile alegătorilor se află Blocul „Patriotic”, format de socialiști, comuniști, de partidul fostei bașcane a Găgăuziei, Irina Vlah, și de cel al fostului premier Vasile Tarlev. Umăr la umăr cu acest bloc al opoziției se află PAS, care adună 24,3% din totalul alegătorilor și 34,7% dintre alegătorii deciși să meargă la urne.
Ultima dată când a fost organizat un exit-poll în Moldova a fost în 2020, în turul doi al alegerilor prezidențiale.


