Liberal-democratii incep sa lucreze asupra noului acord al Aliantei. Vlad Filat si-a anuntat negociatorii care sa ajunga la o intelegere cu celelalte doua formatiuni - PD si PL. Tot astazi, Filat a rostit numele celui care, potrivit lui, detine toate institutiile din tara, dupa ce ieri nu l-a pronuntat. Este Vlad Plahotniuc.
Cei trei membri PLDM, care vor negocia crearea unui nou acord al Aliantei, sunt vicepresedintii PLDM Valeriu Strelet, Vadim Pistrinciuc, precum si ministrul Justitiei, Oleg Efrim.
“Asteptam ca si membrii din partidele din alianta sa-si delege membrii pentru a demara semnarea unui nou acord. La ora actuala, sa elaboram modelul in care vom merge mai departe. Noi avem nevoie de un acord cu principii bazate pe lege, nu in baza careia un personaj obscur sa-si fortifice influenta asupra statului”, a specificat Filat.
Totodata, Filat spune ca inca nu este necesara o intrevedere intre liderii AIE.
Dupa ce ieri in mesajul sau, Filat a spus ca toate institutiile din tara au ajuns in mana unui singur om, care si-ar fi cumparat locul in politica, astazi i-a rostit numele. “Este vorba de domnul Plahotniuc sau mai stiu care nume poarta si in ce conjuctura", a conchis Vlad Filat.


