Ii cer public lui Marian Lupu sa-si retraga afirmatia! Solicitarea a fost facuta astazi de Vlad Filat, dupa ce ieri presedintele interimar a declarat ca intalnirea dintre premier si Igor Smirnov este o actiune de PR pentru liderul transnistrean. Cei doi s-au intalnit aseara in Germania, iar discutiile s-au incheiat fara rezultate palpabile.
Dupa intanirea de ieri cu Igor Smirnov, Vlad Filat se arata optimist in privinta reluarii negocierilor in formatul 5+2 si da asigurari ca partea transnistreana va participa la urmatoarea intalnire de la Moscova.
Intrevederea dintre premierul moldovean si liderul de la Tiraspol a avut loc, ieri, in Germania, in cadrul unei conferinte organizate de OSCE. Potrivit premierului, cei doi au convenit sa continue discutiile privind deblocarea transportului feroviar de marfuri, insa nu a fost precizata o data fixa. Nu s-a luat nicio decizie nici in privinta eliberarii lui Ilie Cazac, iar restabilirea telefoniei fixe intre cele doua maluri ale Nistrului ramane la nivel de proiect.


