Finantarea Republicii Moldova va continua doar daca vor fi indeplinite conditiile impuse de Uniunea Europeana. Declaratia a fost facuta de ambasadorul UE la Chisinau, care a adaugat ca europenii urmaresc pasii guvernului Chicu, facuti pentru reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei.
Peter MICHALKO, AMBASADORUL UE LA CHISINAU: "Pentru urmatoarele plati sunt conditii. Ele au fost mereu prezente in asistenta noastra. Indeplinirea conditiilor va face posibila ca finantarea sa continuie."
Peter Michalko a dat de inteles ca europenii asteapta reforme concrete si analizeaza progresele guvernului Chicu in reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei.
Peter MICHALKO, AMBASADORUL UE LA CHISINAU: “ Noi nu platim bani inainte, platimp pentru ceva ce a fost deja facut."
Intre timp, Republica Moldova ar urma sa primeasca un credit din partea rusilor. Intre banii veniti de la Moscova si cei din Uniunea Europeana este insa o diferenta, spune Michalko.
Peter MICHALKO, AMBASADORUL UE LA CHISINAU: "Acestia sunt bani care nu trebuie rambursati daca sunt folositi in mod potrivit."
In ultimii sase ani, conform bugetului adoptat de UE, doar din programele bilaterale, Republica Moldova a primit peste patru sute de milioane de euro din cei aproape 750 de milioane alocati. Acum o saptamana a fost pornit un alt program de dezvoltare a raioanelor Ungheni si Cahul. Banii oferiti de europeni vor fi investiti in proiecte sociale si economice.