Fostul deputat PD Constantin Țuțu, a spus că a contestat sentița de condamnare la Curtea de Apel Centru, menționând că este „abuzivă” și „nu reflectă realitatea obiectivă”. Mesajul a fost scris pe pagina sa de Facebook.
„Am fost privat de libertate la comandă. Condamnarea mea a fost decisă cu mult timp înainte, în altă parte, prin imixtiune și influențe externe acestui proces penal. Aceste indicații au fost doar formalizate, pentru a mă prezenta în fața societății drept „trofeu” al așa-numitei justiții reformate. Cunosc regizorii acestor opere, iar ei sunt printre noi, savurând rezultatele obținute”, a scris Țuțu pe pagina sa de Facebook.
La 27 ianuarie, fostul deputat PD, Constantin Țuțu, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru escrocherie și trafic de influență, într-un penitenciar de tip semiînchis. Țuțu nu a fost prezent, solicitând instanței să nu fie escortat din penitenciarul numărul 13. Avocatul acestuia a spus că decizia va fi atacată.
Ulterior, procurorii au cerut o pedeapsă mai dură pentru fostul deputat Constantin Țuțu. Sentința de opt ani de închisoare a fost contestată la Curtea de Apel, solicitând să-i fie stabilită o pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Constantin Țuțu a fost reținut pe 2 octombrie la punctul de trecere Vulcănești, pe sensul de intrare în țară dinspre Ucraina. În dosarul de îmbogățire ilicită și trafic de influență, fostul deputat PD este învinuit că în 2017 a cerut și primit de la o persoană 20 mii de euro, pentru a influența procurori și judecători la adoptarea unor soluții favorabile unui învinuit. De asemenea, el este acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019, a efectuat cheltuieli în sume mai mari decât veniturile realizate în aceeași perioadă și că ar fi inclus în declarația de avere date false și incomplete asupra veniturilor obținute.

