Fostul presedinte CC, Alexandru Tanase reprezinta Republica Moldova la sedinta de astazi a Comisiei de la Venetia. Intr-un check-in pe pagina sa de facebook, acesta scrie ca astazi vor fi adoptate doua opinii importante.
"Astazi urmeaza sa fie adoptate doua opinii foarte importante pentru viitorul democratiei Republicii Moldova", scrie Alexandru Tanase pe pagina sa de facebook.
Solicitat de Pro TV, Alexandru Tanase ne-a spus ca a intrat in functie pe data 12 mai, iar mandatul sau expira peste 4 ani, in data 11 mai 2021.
Ministrul Justitiei, Vladimir Cebotari, a explicat pentru Anticoruptie.md ca desemnarea lui Alexandru Tanase a avut loc odata cu expirarea mandatului precedentului membru la Comisie din partea Republicii Moldova, Nicolae Esanu, actual viceministru al Justitiei. Acesta a mai spus ca desemnarea lui Alexandru Tanase a avut loc in baza Statutului Comisiei de la Venetia care nu prevede organizarea unui concurs.
Dupa aflarea vestii ca Alexandru Tanase a fost desemnat reprezentant al RM la Comisia de la Venetia, un comentariu la adresa acestuia a venit din partea fostului premier Ion Sturza.
"Felicitari, moldoveni! Felicitari, Alexandru Tanase! Sincere felicitari fostului presedinte al Curtii Constitutionale Alexandru Tanase cu noua, înalta si prestigioasa functie de reprezentant al Republicii Moldova la Comisia de la Venetia. Sunt convins de cunostintele profunde ale domniei sale morale, jurdidice, dar si financiare. Ambitiile sale sanatoase vor fi utilizate cu multa iscusinta si demnitate în interesul patriei natale. Aflându-va astazi pe baricadele venetiene, domnul Tanase contribuiti substantial la stabilitatea Republicii Moldova. Sunteti un simbol, o artilerie grea, nucleara as zice, a moldovenilor in Comisia de la Venetia.Respect! Domnul Plahotniuc stie sa convinga.". scrie Ion Sturza pe pagina sa de facebook.
Alexandru Tanase nu a comentat acuzatiile acestuia.
Astazi, 16 iunie, reprezentantii Comisiei de la Venetia ar putea sa prezinte concluziile finale asupra proiectului privind sistemul mixt de vot, dar si asupra propunerii lui Igor Dodon de a schimba Constitutia in asa fel incat presedintele Republicii Moldova sa aiba mai multe prerogative.
![]()


