Familia lui Eugen Rusu, adjunctul procurorului general, detine doua case de locuit particulare si un apartament in raza mun. Chisinau, estimate la aproximativ 10 mil. de lei. Acesta sustine ca un imobil l-ar fi construit pe cand era deputat, iar altul, dupa ce a vandut un apartament, scrie ZdG.md.

Saptamana trecuta, doi actionari ai Intreprinderii de Producere a Materialelor de Constructie «Anchir» SA din satul Chirca, Anenii Noi, au organizat o conferinta de presa in care l-au acuzat pe Eugen Rusu, adjunctul procurorului general, de faptul ca, beneficiind de functia pe care o detine, le-a distrus firma, scrie ZdG.md.

Tot atunci, Constantin Sula, actionar la SA «Anchir», fost vicedirector al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei (CCCEC), impreuna cu un alt actionar, Nicolae Indoitu, declarau ca Eugen Rusu este posesorul unei averi impresionante: doua case de locuit si un apartament in mun. Chisinau.

La randul sau, procurorul Eugen Rusu nega partial cele relatate, precizand ca are o singura casa, in sect. Buiucani, construita din banii agonisiti de familia sa in mai multi ani de munca.

Totusi, informatiile de la IS «Cadastru» il contrazic pe procuror. Conform acestora, Eugen Rusu, impreuna cu sotia sa, Efimia Rusu, sunt proprietari a doua case de locuit particulare si a unui apartament in Chisinau. Una dintre case se afla la Buiucani, pe str. Suceava.

Casa are doua niveluri, este construita pe un teren de 650 m.p. si se intinde pe o suprafata de 162 m.p., fiind estimata de experti imobiliari la un pret de 250—300 mii euro (4—5 mil. lei). Terenul a intrat in posesia familiei Rusu in 2001, iar conform datelor de la «Cadastru», in septembrie 2007, imobilul a fost dat in exploatare. Acesta este inscris pe numele ambilor soti, Eugen si Efimia Rusu.

Cealalta casa a familiei adjunctului procurorului general se afla la Dumbrava, localitate aflata in administrarea comunei Truseni, la cativa kilometri de Chisinau, pe str. Buiucani, acolo unde se inalta mai multe vile ale unor demnitari.

Si aceasta casa are doua niveluri, fiind construita in acelasi stil cu imobilul din Buiucani. Datele de la «Cadastru» arata ca terenul pe care este construit imobilul a fost procurat de cei doi soti Rusu in urma contractului de vanzare/cumparare din 14.09.2004, de la familia Cebanciuc.

Dupa ce au procurat terenul, sotii Rusu au construit imobilul, care a fost dat oficial in exploatare in vara anului 2011, printr-un proces-verbal de receptie. In acte, casa, cu o suprafata de 187 m.p., este inregistrata pe numele lui Eugen si Efimia Rusu. Imobilul de la Dumbrava este estimat de experti imobiliari la 200 mii de euro (peste 3 mil. lei).

Eugen Rusu recunoaste ca familia sa detine trei imobile in Chisinau. «Daca nu as avea o casa, avand doi copii si trei nepotele, as fi blestemat de ei. Mi-ar reprosa ca, iata, bunelul a trait o viata, a fost deputat si procuror, dar nu a gasit posibilitati sa construiasca cel putin o casa pentru copii. Eu am ascultat povetele parintilor mei. Trebuie sa construiesti o casa, sa faci o fantana», ne-a spus procurorul general adjunct.

«Casa de pe str. Suceava am construit-o pana a reveni in procuratura, pe cand eram deputat. A doua casa, cea de la Dumbrava, am finisat-o in acest an. Am construit-o dupa ce am vandut un apartament cu trei odai, pe care-l aveam inca de cand am inceput sa lucrez in calitate de procuror. Apartamentul de pe Petru Movila a ramas fiicei. Eu locuiesc la Dumbrava, impreuna cu familia feciorului, care inca nu are casa. In casa de pe str. Suceava fac reparatie. Acea casa e impartita in doua. Nu am sa deschid parantezele de ce si cum…», a continuat procurorul Rusu explicatiile.

Luni, 4 martie, doi actionari ai SA «Achir», Constantin Sula si Nicolae Indoitu, l-au acuzat pe Eugen Rusu de atacuri «raider». Ei sustineau ca acesta tuteleaza uzina de caramida «Macon» SA din Chisinau, concurentul principal al firmei «Anchir», pentru ca ar avea o ruda in conducere. 

Eugen Rusu respinge acuzatiile. El a spus ca nu are nicio ruda la «Macon» SA, ca nu detine actiuni acolo si ca Sergiu Rusu, angajat al «Macon» SA, cel la care au facut referire cei doi actionari de la «Anchir» SA, nu ii este frate.

Eugen Rusu activeaza in organele procuraturii inca din anul 1977. A inceput ca anchetator interimar in Procuratura sectorului Frunze din Chisnau, pentru ca, in 1990, sa fie numit procuror de Balti. Patru ani mai taziu, ajunge sef de sectie in Procuratura Generala (PG).

In perioada 1994-2001 a renuntat la functia de procuror in favoarea celei de deputat in Parlamentul R. Moldova, unde a detinut functia de presedinte al Comisiei Juridice, pentru Numiri si Imunitati.

Din 2008 si pana in 2010, cand este numit adjunctul procurorului general, Eugen Rusu a ocupat functia de sef al sectiei analiza, prognoza si elaborari a PG. Eugen Rusu are 61 de ani.