Fugarul Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul furtul miliardului, și-a adunat astăzi echipa la Moscova, unde a anunțat crearea unui bloc din care fac parte partidele pe care le conduce din umbră. Experții spun că aceste acțiuni nu sunt altceva decât jocul Kremlinului, care vrea să blocheze parcursul european al țării noastre.
Mai mulți deputați ai fostului partid Șor, bașcanul autonomiei găgăuze și lideri ai partidelor afiliate fugarului au participat la Moscova la ceea ce ei au numit un eveniment de unificare a opoziției moldovenești. Șor, condamnat în dosarul furtul miliardului, a anunțat despre crearea blocului Victoria, care se va poziționa împotriva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Ilan ȘOR, CONDAMNAT ÎN FRAUDA BANCARĂ: „Dragi prieteni, mulți dintre voi, și cei care ne privesc, se întreabă de ce la Moscova? Explic. Sigur că am fi putut organiza acest eveniment la Chișinău, la Orhei, sau Autonomia Găgăuză, dar astăzi Moldova este un stat capturat.”
Evghenia GUȚUL, BAȘCANUL AUTONOMIEI GĂGĂUZE: „Când ni se spune că facem parte din familia europeană, ar fi bine să ne uităm la ce valori sunt în spatele acestei familii”.
Într-o reacție, vicepreședintele partidului de guvernământ, Andrei Spînu, i-a numit trădători de țară pe liderii partidelor afiliate fugarului Ilan Șor, care s-au întrunit la Moscova.
Andrei SPÎNU, VICEPREȘEDINTELE PAS: „ Cred că putem spune clar, la Moscova s-a creat blocul criminal organizat Victoria/Pobeda. S-au creat la Moscova, lângă Kremlin, ca să fie clar pentru cine lucrează și pe cine servesc. Totuși, nu toți sunt acolo pe scenă. O parte se ascund și la Chișinău, în spatele la tot felul de partide”, se arată în postare.
Expertul Vladislav Kulminski susține că ceea ce se întâmplă acum nu este altceva decât jocul Kremlinului, care vrea să blocheze parcursul european al țării noastre.
Vladislav KULMINSKI, DIRECTORUL INSTITUTULUI PENTRU INIȚIATIVE STRATEGICE: “Este o încercare disperată de a opri integrarea europeană a Republicii Moldova și este clar că în spatele acestei încercări stă Federația Rusă, pentru că crede că interesul geopolitic este de a nu permite Republicii Moldova să iasă din sfera ei de influență și să se apropie de Uniunea Europeană. Este absolut clar pentru toți că această idee de aderare la Uniunea Euroasiatică este depășită, iresponsabilă și nu este realistă.”
Și analistul watchdog, Andrei Curăraru, spune că întrevederea adepților lui Șor la Moscova face parte din scenariul Kremlinului de a opri aderarea Moldovei la UE și că această idee va fi promovată în campanii electorale.
Andrei CURĂRARU, ANALIST WATCHDOG.MD: „Au fost scoase toate măștile care mai erau, în legătură cu faptul cine este susținut, inclusiv financiar, de această personalitate. Este clar că dumnealui nu poate fi prezent în Republica Moldova, pentru că ar fi reținut, iar ceea ce au făcut ei, au lansat acest bloc Victorie, cu multe simboluri nostalgice sovietice, care ne vorbește și despre platforma pe care o vor promova – una eurosceptică, prorusă, care va încerca să deturneze parcursul de cale europeană al Republicii Moldova.”
Institutul pentru Studiul Războiului a scris recent într-o analiză că Rusia încearcă să folosească actori pro-ruși, pentru a destabiliza democrația și pentru a împiedica Moldova să intre în UE. Ilan Șor este dat in cautare internationala din 2019, de cand a fugit din tara. Anul trecut el a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare in dosarul Frauda Bancara, fiind gasit vinovat de escrocherie si spalare de bani. Acesta se afla pe lista de sanctiuni a SUA, Canadei, Marii Britanii si a Uniunii Europene.

