Natalia Gherman, vicepremier si ministru de Externe si pentru Integrare Europeana al Republicii Moldova, a declarat ca gazoductul Iasi-Ungheni reprezinta "o declaratie de independenta energetica" a tarii.

"Ieri am sarbatorit cea de-a 22-a aniversare a independentei Republicii Moldova, dar ieri am mai avut un eveniment important, anume inaugurarea lucrarilor la gazoductul Iasi-Ungheni, iar acest proiect pot spune ca reprezinta o declaratie de independenta energetica a Republicii Moldova", a afirmat oficialul de la Chisinau, într-un discurs sustinut la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Române.

De asemenea, Natalia Gherman a aratat ca si celelalte proiecte de interconectare a infrastructurii Republicii Moldova cu cea a României, liniile electrice de înalta tensiune, constructia a doua noi poduri peste râul Prut sunt "vitale" pentru Republica Moldova asigurând diversificarea pietei energetice, dar si facilitarea mobilitatii cetatenilor sau.

"Toate aceste proiecte ne conecteaza nu doar din punct de vedere al infrastructurii, dar si politic si geopolitic de Uniunea Europeana. Iar bineînteles, rolul României în aceste proiecte este determinant", a spus Gherman.

Ea a aratat ca relatiile cu România au cunoscut o ascensiune deosebita în ultimii patru ani, având loc peste 60 de vizite bilaterale la nivel înalt, însa agenda europeana a Chisinaului "nu este deloc una simpla", iar pe viitor este nevoie de noi mesaje de sprijin dinspre România si tarile UE care sa consolideze societatea moldoveneasca în jurul proiectului de integrare europeana.

"Forte politice antieuropene de la noi din tara sunt înca numeroase, precum si cele externe care se opun viitorului european al Republicii Moldova", a spus ministrul de la Chisinau.

Potrivit Nataliei Gherman, relatiile dintre Republica Moldova si UE devin "tot mai aprofundate" si "ating noi dimensiuni". Ea a apreciat ca Summitul Parteneriatului Estic care va avea loc la Vilnius în noiembrie, unde este asteptata parafarea acordului de asociere al tarii vecine la UE si a acordului de liber schimb cu Uniunea, va marca momentul când cursul european al Republicii Moldova va deveni ireversibil.

Oficialul moldovean a mai aratat ca tara sa asteapta de la Vilnius si aprecierea din partea UE privind pasii facuti în negocierea acordului de liberalizare a vizelor, adaugând ca este foarte importanta semnarea acestuia în prima parte a anului viitor, în mandatele actuale ale Comisiei Europene si Parlamentului European.

Premierul Romaniei Victor Ponta a fost prezent în Republica Moldova la ceremonia de inaugurare a gazoductului Iasi-Ungheni, alaturi de premierul moldovean, Iurie Leanca, si comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger. Inaugurarea a fost organizata marti, când este sarbatorita aniversarea a 22 de ani de la proclamarea independentei Republicii Moldova.

Prin gazoduct se urmareste asigurarea unui nivel superior de securitate energetica pentru Republica Moldova si partea estica a României, cu diversificarea surselor de alimentare cu gaz.

Întrebat de jurnalisti daca aceasta investitie, inaugurata chiar de ziua independentei Republicii Moldova, nu va deranja Kremlin-ul, Ponta a raspuns ca nu crede ca autoritatile ruse se vor "supara".

"Când începem un proiect, nu ma gândesc cine se supara, ma gândesc cine beneficiaza (...) Nu cred ca se supara, nu are de ce sa se supere cineva, avem relatii foarte bune cu Marele Vecin, noi si dumneavoastra (autoritatile moldovene-n.r.), dar aici vorbim de dreptul fiecarui locuitor din Republica Moldova si din România de a avea un pret la gaze mai mic si de interesul economic (...) Nu cred ca se supara nimeni; daca se supara, îi împacam", a spus Ponta.

El a aratat ca România va avea în 2018 o productie de gaze naturale suficienta pentru acoperirea consumului si ca strategia energetica a tarii include si relatia cu Republica Moldova.

Proiectul de constructie a conductei de gaz Iasi-Ungheni are un buget de 26,49 milioane euro, din care 7 milioane euro reprezinta contributia financiara a Uniunii Europene.

În contextul vizitei la Chisinau a omologului sau român Victor Ponta, premierul R. Moldova a declarat ca grupul rus Gazprom va fi în continuare principalul furnizor de gaz al statului. Totusi, "este firesc ca un stat sa doreasca diversificarea surselor de furnizare (a gazelor), cu scopul de a asigura securitatea energetica a statului la nivel regional", a explicat Leanca. El a adaugat ca "a fost începuta constructia conductei de gaz Iasi-Ungheni, dintre Republica Moldova si România, cu o capacitate de 1,5 miliarde metri cubi de gaz anual.