Ghimpu este obligat sa-l primeasca pe Hadarca inapoi. Ministerul Justitiei a stabilit ca reformatorii PL au fost exclusi ilegal din partid. Anuntul a fost facut printr-un comunicat de presa al Consiliului de Reformare PL.
"Ca urmare a demersului depus la Ministerul Justitiei in data de 30.04.2013 cu privire la actiunile nestatutare de excludere din functiile detinute in organele de conducere cat si din randul membrilor Partidului Liberal in cadrul sedintei extraordinare a Consiliului Republican din 13.04.2013 a unui grup de deputati, ministri, viceministri, membri ai Consiliului Republican, Ministerul Justitiei a stabilit incalcarea prevederilor statutare precizand urmatoarele “Congresul are competenta exclusiva de a alege si exclude prim-vicepresedintii, vicepresedintii, secretarul general al Partidului si membrii Consiliului Republican”, in acest mod, prin actiunile de excludere masiva din Partidul Liberal a unui grup de membri ai Consiliului Republican s-au incalcat grav prevederile statutare si ale legislatiei in vigoare prin deciziile adoptate in cadrul Consiliului Republican din 13.04.2013. Astfel, in scopul restabilirii depline a drepturilor si libertatilor lezate, Consiliul de Reformare a Partidului Liberal se va adresa in instanta de judecata competenta", se arata in comunicat.
Pe 12 aprilie un grup din PL a format un Consiliul de Reformare a partidului cerand convocarea Congresului si inclocuirea lui Ghimpu cu Dorin Chirtoaca. A doua zi, la Consiliul Republican al PL o parte dintre ei au fost exclusi.


