Disensiuni la nivel inalt in Tiraspol. Doi fosti presedinti ai Sovietului Suprem din stanga Nistrului, Grigore Maracuta si Evgheni Sevciuk au cerut demisia liderului transnistrean Igor Smirnov.
Potrivit site-ului tiras.ru, declaratiile celor doi oficiali au fost facute in cadrul unei sedinte a legislativului de la Tiraspol. Grigore Maracuta, unul dintre cei mai apropiati fosti colaboratori ai lui Smirnov l-a acuzat pe liderul transnsitrean de uzurpare a puterii si i-a propus sa iasa la pensie. De cealalta parte, Sevciuk a criticat dur activitatea lui Smirnov si a solicitat demisia de urgenta acestuia. Declaratiile au fost facute in cadrul dezbaterilor esuate privind organizarea unui referendum de modificare a Constitutiei din stanga Nistrului.


