Pavel Filip a ajuns prim-ministru dupa ce actualul sau sef de partid Vlad Plahotniuc nu a reusit sa acceada in acest fotoliu. Guvernul a fost contestat si in strada de mii de oameni, dar si de opozitie. Intr-un an de zile, executivul a aprobat o serie de decizii dur criticate de societatea civila, dar si de partenerii externi, insa a reusit sa deblocheze banii din afara si sa semneze un acord cu FMI.
Pavel Filip, care fusese, pe rand, director al fabricii Bucuria, al combinatului Tutun CTC si ministru al Tehnologiilor Informatiei, isi prezenta ministrii si programul de guvernare.
Pavel FILIP, PRIM-MINISTRU: ”O echipa capabila sa implementeze programul de guvernare."
In pofida protestelor, executivul a fost investit in aceeasi seara, aproape de miezul noptii – o premiera pentru politica moldoveneasca. Filip devenea premier dupa ce Nicolae Timofti a respins candidatura lui Vlad Plahotniuc pe motive de integritate. Apreciat de coalitia de guvernare, care voteaza fara discutii practic orice initativa a executivului, cabinetul Filip este contestat de opozitie.
Igor DODON: “Inapoi la Tutun”.
Starneste critici decizia de transformare a miliardului furat in datorie de stat, aprobata prin asumarea raspunderii...
”Sa plateasca cei care au furat, nu tineretul si nepotii nostri.”
Insa datorita acestei hotarari este semnat Acordul cu FMI si este deblocata finantarea externa. Reforma sistemului de pensii, care prevede majorarea varstei de pensionare a fost contestata in tara, dar a fost aprobata.
Amnistia fiscala pentru cei care si-au ascuns pana acum averile, a starnit critici si in exterior. Din aceast motiv, examinarea proiectului a fost amanata. Pe de alta parte, imediat dupa un protest al profesorilor, care au cerut salarii mai mari.
Guvernul gaseste bani si majoreaza o serie de retributii, determinand cadrele didactice sa-si suspende manifestatiile. Pentru prima data in ultimii 3 ani, executivul a aprobat bugetul si politica fiscala pentru anul viitor inainte de Revelion.

