Dupa ce ieri interpretul rus, Filip Kirkorov, a indemnat locuitorii Gagauziei sa sustina candidatul partidului SOR la functia de bascan, astazi un alt interpret rus face agitatie electorala in Republica Moldova. De aceasta data este vorba de Nicolai Baskov.
„Dragi prieteni, cu siguranta voi veni in Gagauzia – un colt confortabil al Moldovei, care, datorita eforturilor prietenilor mei, Ilan Sor si Evghenia Gutul, va deveni un adevarat plai de vis. Stiu ca transformarea este posibila, iar exemplul Orheiului, unde am sustinut un concert, reprezinta o dovada vie in acest sens. Acum depinde de voi, dumneavoastra sunteti cei care trebuie sa decideti soarta regiunii voastre – sa alegeti cui sa o incredintati. Sa stiti ca distanta nu este o bariera pentru mine, cand exista incredere si siguranta ca, pe scena de la Comrat, te asteapta prietenii, ca tot poporul gagauz, in frunte cu Evghenia Gutul”, a spus Baskov intr-o inregistrare video.
Dupa ce acum cativa ani se declara prieten cu Igor Dodon si canta la concerte la invitatia fostului presedinte, ieri interpretul rus Filip Kirkorov si-a schimbat preferintele politice. Intr-un mesaj video publicat pe internet, cantaretul face agitatie electorala pentru candidatul partidului SOR la alegerile din Gagauzia. Expertii politici cred ca Kirkorov ar fi platit de Kremlin pentru a face aceste declaratii. Videoul postat de Kirkorov are mai putin de un minut. Acesta spune ca este prieten cu fugarul Ilan Sor, condamnat la 7 ani si jumatate de inchisoare pentru implicare in furtul miliardului. In acest context, face agitatie electorala pentru candidatul formatiunii la functia de bascan al Autonomiei Gagauze.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.